Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Protestul de la Bucureşti, un exerciţiu simplu de democraţie

Publicat in rfi, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

În cea de-a şasea zi de protest, bucureştenii continuă să se adune în Piaţa Universităţii şi să scandeze lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Protestatarii cer demisia Guvernului şi sunt nemultumiţi de situaţia în care se află România. Marţi, în cea de a cincea zi, reporterul RFI Liliana Simionescu a mers în punctul principal de protest din Capitală.

„Demisia”, „Jos Băsescu”, „Jos guvernul Boc”, „Anticipate nu comasate”, „Hoţii” - sunt scandările care se aud continuu de şase zile în centrul Capitalei. În fiecare seară, între 1000 şi 1500 de oameni se adună în Piaţa Universităţii unde îşi strigă nemulţumirile. Protestul de la Bucureşti este unul atipic, sau doar un exerciţiu simplu al democraţiei. Fiecare strigă ce îl doare. Unii strigă împotriva taxei auto, alţii împotriva guvernului, alţii împotriva preşedintelui, alţii cer salvarea Roşiei Montane. Chiar şi aşa dezorganizaţi, bucureştenii au reuşit să fie constanţi în privinţa protestelor care se întâmplă în fiecare seară şi spun că vor continua manifestaţiile.

Un bărbat de vreo 50 de ani explică de ce se află în stradă. „Jos Băsescu! În momentul în care se va întâmpla acest lucru, ca un tăvălug va pica şi Guvernul şi vor fi anticipate. Pentru mine asta e singurul scop: jos Băsescu. Eu nu am ieşit pentru Raed Arafat, cinste lui, dar nu pentru asta am ieşit în stradă. Eu sunt a cincea zi pe aceste metereze şi voi veni până cade acest regim”, spune bărbatul.

Fiecare manifestant are confecţionată câte o pancartă cu sloganuri care mai de care mai ingenioase ca răspuns la apelativele pe care unii politicieni ai puterii le-au adresat protestatarilor. „Mai bine haimana decât trădător, mai bine ciumpalac decât dictator! Este sloganul din anii 90, Imnul Golanilor, compus de Cristian Paţurcă, şi acum, după cum vedeţi, anii trec, dar epitetele cu care ne cataloghează puterea rămân ace

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 53 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°