Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal ca în fotbal la AO! Nalbandian acuză un arbitru că l-a furat!

Publicat in Adevarul, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

Tenismanul argentinian David Nalbandian a contestat capacitatea francezului Kader Nouni de a arbitra la Australian Open, după ce acesta i-a refuzat un ''challenge'' într-un moment decisiv al meciului maraton câştigat de americanul John Isner cu 4-6, 6-3, 2-6, 7-6, 10-8, miercuri, în turul al doilea.

La 8-8, în setul 5, argentinianul a avut o minge de break, anulată după un serviciu al lui Isner, care a fost semnalat iniţial ca out şi validat apoi ca as de arbitrul de scaun. Nalbandian s-a uitat îndelung la urma mingii şi a solicitat un ''challenge'' pentru a verifica dacă serviciul a fost în teren. Francezul Nouni i-a refuzat însă reluarea cu sistemul Hawk-eye, motivând că jucătorul nu a solicitat reluarea suficient de repede. Regulamentul nu prevede însă o limită de timp pentru un jucător care solicită un challenge, acest lucru fiind la discreţia arbitrilor de scaun.

Nalbandian şi-a pierdut concentrarea şi s-a contrazis câteva minute cu arbitrul, înainte de a reveni în silă pe linia de fund a terenului. Isner şi-a câştigat serviciul şi la 9-8 a reuşit un break care i-a adus victoria după 4 ore şi 41 de minute.

Argentinianul declara după meci că francezul nu are calificarea să fie arbitru de scaun. ''Am cerut un challenge şi nu mi s-a dat, nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Nu există timp pentru a cere aşa ceva. Nu cred că este apt pentru asemenea meciuri, nu am nicio îndoială'', a declarat finalistul de la Wimbledon din 2002.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski confirmă că trupele ucrainene sunt active în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod, relatează BBC. „Continuăm să desfăşurăm operaţiuni active în zonele de frontieră, pe teritoriul inamic, iar acest

Rezultatele la simularea Bacalaureatului vor fi afișate marți

Ziua Constanta acum 40 minute
Rezultatele simulării Bacalaureatului vor fi afișate marți, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării. Simularea a debutat pe 24 martie cu examenul scris la Limba și literatura română, urmat pe 25 martie de proba obligator

Bihor - Accident pe DN1, între un autotren şi un autoturism. O persoană a fost rănită, iar din rezervorul autotrenului se scurge combustibil - FOTO

News.ro acum 25 minute
O persoană a fost rănită în urma unui accident produs marţi dimineaţă între un autotren şi un autoturism, pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, în apropierea localităţii Uileacu de Criş, judeţul Bihor. Din rezervorul autotrenului se scurge combustibil pe şos

Audi opreşte maşinile livrate în porturile din SUA din cauza tarifelor auto impuse de Trump

News.ro acum 3 ore
Marca Audi a grupului Volkswagen a anunţat luni că reţine în porturile americane toate vehiculele sosite după data de 2 aprilie, când fostul preşedinte Donald Trump a anunţat un tarif de 25% pentru importurile auto, relatează Reuters. Companiile aut

Horoscop pentru marti, 8 aprilie 2025. Pentru una dintre zodii se anunță reconfigurări parteneriale

Ziua Constanta acum 33 minute
Berbec Te preocupa situatia in care se afla persoana iubita sau copiii. Ar fi bine sa nu te implici prea mult in treburile lor, deoarice exista riscul sa-ti fie interpretate gresit vorbele sau gesturile. Exista tensiuni si necunoscute multe in segme

Fostul campion MMA, care a răpit și bătut un bărbat timp de oră, condamnat la 5 ani și 4 luni de închisoare

Adevarul acum 2 ore
Fostul campion european la arte marțiale mixte (MMA), Alin Chirilă, a fost condamnat la 5 ani și 4 luni de închisoare. El este acuzat că a răpit un bărbat, l-a băgat cu forța în mașina personală și apoi l-a bătut timp de o oră, amenințându-l apoi cu

Trump consideră că ”nu este suficientă” propunerea UE privind taxele vamale

G4Media acum o ora
Donald Trump a afirmat luni că propunerea făcută de Uniunea Europeană pentru o scutire totală şi reciprocă de taxe vamale pentru produsele industriale, printre care maşinile, nu este suficientă pentru a ridica taxele vamale americane, scrie AFP, cit

China califică noua ameninţare tarifară a lui Trump drept "o greşeală peste o greşeală": Ministerul Comerţului: Dacă SUA insistă pe calea lor, China va lupta până la capăt!

News.ro acum 4 ore
Ministerul chinez al Comerţului afirmă că se „opune ferm” tarifelor suplimentare de 50% asupra importurilor chinezeşti ameninţate luni de preşedintele american Donald Trump, numind-o „o greşeală peste o greşeală”, relatează CNN. În cazul în care Sta

UPDATE-Trump anunţă că SUA se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump anunţă luni, primindu-l pe premierul israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă, că se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear şi evocă o reuniune ”la nivel foarte înalt” sâmbătă, relatează AFP. ”Ave

Calendar ortodox, marți, 8 aprilie 2025. Sinții apostoli pomeniți astăzi

Ziua Constanta acum 55 minute
În această lună, în ziua a opta, pomenirea sfinţilor apostoli din cei şaptezeci: Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis. Dintre aceşti sfinţi apostoli, Irodion, de care pomeneşte marele apostol Pavel, a slujit tuturor sfinţilor apostoli. După

Vremea

București
acum

mar.

-0°/10°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-0°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/9°
joi

1°/12°
vin.

-1°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-2°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/2°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

1°/11°
joi

2°/9°
vin.

1°/10°