Germania, principalul motor al economiei europene, deşi nu este imună la criza din zona euro, s-a descurcat până în prezent mai bine decât statele vecine şi nu pare să dea semne de oboseală, iar Spania, stat luat în colimator de pieţe, a început să se finanţeze mai ieftin de pe pieţe.
Încrederea analiştilor şi investitorilor în economia germană a înregistrat în prima lună a acestui an cea mai mare creştere din istoria recentă a statului, susţinută în parte de optimismul indus de măsurile luate de guvern împotriva crizei, scrie agenţia Thomson Reuters.
Indicele lunar al centrului de cercetare ZEW privind încrederea în economie a avansat la -21,6 puncte, de la -53,8 puncte, cea mai mare creştere de la introducerea acestuia, în 1991. Economistul ZEW Michael Schroeder apreciază că îmbunătăţirea încrederii a fost sprijinită de datele economice încurajatoare din SUA şi de lichidităţile masive introduse de Banca Centrală Europeană în sistemlul bancar prin lansarea de împrumuturi nelimitate cu maturitate de 3 ani.
"Am avut date mai bune din SUA, acesta este un motiv. Al doilea este că partea mai rea a crizei din zona euro pare să se fi sfârşit, ca urmare a reacţiei BCE şi a mecanismului de salvare", a spus el.
Creşterea economică robustă, de 3%, a Germaniei de anul trecut a fost un alt motiv de optimism. Anunţul ZEW a depăşit puternic aşteptările analiştilor consultaţi de Reuters, care anticipau o creştere a indicelui la -50 de puncte.
Economia bazată pe export a Germaniei şi-a revenit rapid după criza financiară din 2008-2009, însă a început să încetinească la sfârşitul anului trecut ca urmare a impactului crizei datoriilor asupra principalilor parteneri comerciali din zona euro. PIB al Germaniei a scăzut cu 0,25% în ultimul trimestru al anului trecut.
Spania se împrumută mai ieftin
Spania a vândut ieri titl