Victor Ponta s-a întors din concediu mai sobru şi mai ponderat. Pare să fi depăşit vârsta cârlăniei intempestive, arătându-se gata să devină un lider matur, concentrat să ia startul în următoarea cursa de "steeplechase" politic. E posibil să-şi fi schimbat gândurile sau consilierii. La urma urmei, contează efectul.
Spre deosebire de Antonescu, grăbit să intre în graţiile protestatarilor din Piaţa Universităţii, Ponta s-a arătat mai circumspect în a se arunca cu capul în valul nemulţumirii indignaţilor. Ba, chiar a declarat că are anumite rezerve în ceea ce priveşte participrea la mitingul organizat de opoziţie, deşi, logic, social-democraţii se vor alătura, joi, aliaţilor lor politici. E posibil ca liderul PSD să fi înţeles, primul, că românul nu mai înghite minciuna conjuncturală şi oportunismul politicienilor pregătiţi să se urce din mers în cârca nemulţumiţilor ieşiţi în stradă şi să fi impus o abordare mult mai pragmatică. Episoadele Orban şi Diaconescu au dovedit, din plin, câtă încredere mai investesc "civilii" în actuala clasă politică. Ei şi-au adjudecat piaţa, spun că e a lor şi că nu mai au nevoie, acum, de politicieni oportunişti. "Vrem ţara înapoi. Nu vă mai vrem aici. E piaţa noastră. PDL şi USL, aceeaşi mizerie!" au scandat, bucureştenii.
Sigur, nu toţi sunt de aceeaşi părere. Unii se întreabă unde e opoziţia; alţii spun că-l vor pe Dan Diaconescu; câţiva că nu-i vor "pe-ai lu' Voiculescu"; un grup susţine că PSD "nu are ce căuta pe caldarâmul sacru al Pieţei Universităţii". Lui Orban i s-a spus că "a venit timpul ca liberalii lui Patriciu să dea banii înapoi poporului"; alţii spun că anticipatele n-ar avea niciun rost: "De ce?! Să se pună tot pe ei?"; galeriile spun că vor "libertate pentru suporteri". Într-un singur punct au căzut cu toţii de acord: "Jos Băsescu! Jos guvernul Boc!". "Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă...".
Aşa