Criza datoriei publice cu care este confruntată zona euro, puterea de interferenţă a agenţiilor de rating în deciziile politice ale Europei, numeroasele schimbări planetare puse sub semnul globalizării anunţă sfârşitul unui model social de care bătrânul continent era mândru. Statul providenţial şi-a făcut ultima reverenţă, iar francezii reflectează şi ei la o schimbare de mentalitate.

Matei Vişniec:

„Douce France” (Dulce Franţa) este numele unui cântec devenit celebru datorită lui Charles Trenet, pe care aproape toată lumea ştie să-l fredoneze pe teritoriul Hexagonului şi chiar în străinătate. Acest cântec era de fapt apologia unui model de bunăstare şi de seninătate într-o ţară în care progresul tehnic şi plăcerea de a trăi păreau la fel de perene ca şi Sena sau ca Munţii Alpi. Din păcate, cântecul nu mai e de actualitate, cel puţin pentru o bună parte a populaţiei franceze aflată în şomaj – cam 10% din populaţia activă.

„1000 de şomeri pe zi? Care sunt soluţiile?” este principalul titlu de pe prima pagină a ziarului Liberation cu data de 18 ianuarie, într-un moment în care întreaga presă participă la această dezbatere naţională. Ce ar trebui făcut deci pentru ca Franţa să nu intre într-un veritabil declin industrial, economic şi social? Preşedintele Nicolas Sarkozy, care a convocat miercuri la Palatul Elysée o reuniune la vârf a tuturor partenerilor sociali, şi-a prefaţat astfel intenţiile: „Nu putem accepta să continuăm cu costuri de productie mai mari în Franţa decât în alte ţări ale Europei şi mai ales mai mari decât ale prietenilor noştri germani. Este o problemă care nu ţine de opoziţie sau de majoritate, care să ţină de stânga sau de dreapta, este o chestiune care ţine de reflecţie.”

La reuniunea de miercuri preşedintele a anunţat, în consecinţă, un pachet de măsuri energice şi de urgenţă destinate în primul rând să stopeze şomaj