Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apartamentele cu trei camere, mai accesibile graţie crizei

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

Românii se pot gândi acum să cumpere locuinţe cu trei camere, mai ieftine cu circa 45% decât în 2008. Sursa: SHUTTERSTOCK

Cei trei ani de criză au însemnat o scădere accelerată a preţurilor la locuinţe. De programul "Prima Casă" au profitat, în principal, cei care doreau să vândă locuinţe cu două camere, însă, în ul timul timp, s-a observat o uşoară creştere a preferinţelor românilor pentru apartamentele cu trei camere, potrivit oficialilor Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

29% dintre locuinţele achiziţionate prin programul guvernamental au fost apartamente cu trei camere. Procentul ar putea creşte în condiţiile în care şi preţurile unor astfel de locuinţe au scăzut în ultimii ani, chiar şi cu 45%, spun repre zentanţii companiei de consultanţă imobiliară Coldwell Banker.

Potrivit acestora, preţurile medii ale apartamentelor vechi cu trei camere sunt cuprinse între 800 şi 1.050 euro/mp, preţul mediu pentru un apartament fiind de 70.000 de euro.

"Există şi zone cu preţuri mai mici, precum Titan, 1 Decembrie, Berceni sau anumite zone din Colentina, dar şi zone cu preţuri mai ridicate, precum 1 Mai, Moşilor sau zonele centrale", au declarat aceştia.

Pe de altă parte, o analiză a portalului imobiliare.ro arată că proprietarii scot la vânzare apartamente cu trei camere şi la preţuri de 50.000 de euro sau chiar mai mici, în funcţie de suprafaţă şi confort.

Cele mai ieftine sunt locuinţele confort 2, de 50 mp, din cartiere precum Drumul Taberei, Lacul Tei sau Militari-Apusului. Preţul pentru o astfel de locuinţă este de 41.000-44.000 euro.

În provincie, preţurile sub 50.000 euro pentru o locuinţă cu trei camere nu sunt o raritate. În cartierul Astra din Braşov, un astfel de apartament, de 68 mp, situat într-un bloc construit înainte de 1990, este scos la vânzare pentru 46.500 euro.

Zona proastă ieftineşte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bijuterii în valoare de aproximativ 300.000 de euro furate dintr-un mare magazin din Paris

News.ro acum 48 minute
Standul bijutierului Mauboussin din incinta marilor magazine "Le Printemps" din estul Parisului a fost spart în noaptea de luni spre marţi, au declarat joi surse din Poliţie pentru AFP. Valoarea prejudiciului a fost estimată iniţial la 500.000 de eu

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 2 ore
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 49 minute
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 3 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum o ora
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 2 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Vrancea: Accident grav între un autoturism și o ambulanță privată. Un bărbat a murit

Adevarul acum 58 minute
O ambulanță a unui spital din București și un autoturism au fost implicate, vineri, într-un accident grav în județul Vrancea. În urma impactului, un bărbat a murit, iar alte patru persoane, inclusiv două cadre medicale, au fost rănite.

Militarul nord-coreean luat prizonier de armata ucraineană a murit din cauza rănilor, anunţă spionajul sud-coreean

News.ro acum o ora
Un militar nord-coreean luat prizonier de către forţele ucrainene după ce a fost desfăşurat să lupte alături de ruşi, a murit din cauza rănilor, anunţă vineri spionajul sud-coreean, relatează AFP. ”S-a confirmat, pein intermediul unei agenţii de inf

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°