Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce gigant industrial ţin românii în spate cu sute de milioane de euro

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

Administrarea crizei la Oltchim se face ca pe vremea economiei planificate din perioada comunistă. Combinatul a fost trecut pe cota de avarie, iar ministrul Economiei vrea să-i şteargă datoriile, pentru că furnizorul de energie este tot al statului. Oltchim datorează în total cât o tranşă FMI: 580 milioane de euro Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

Situaţia Combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea atârnă de un fir de aţă. Din cauza unei datorii de peste 100 de milioane de euro la care se adaugă penalităţi de întârziere, Electrica Muntenia, unitatea subordonată Ministerului Economiei, a redus furnizarea de enegie electrică de la 60 la 30 de MW oră şi urmează debranşarea totală.

I s-au eşalonat datoriile, dar Oltchim n-a plătit nici măcar o rată

În cursul zilei de ieri, 17 ianuarie, Electrica a trecut la somarea societăţii potrivit protocolului, notificare care presupune, printe altele, ca, în ultimile 24 de ore, compania să fie avertizată din sfert în sfert de oră, apoi din 10 în 10 minute, până în jurul orei 24.00, când societatea este somată din minut în minut că urmează să fie trecută pe cota de avarie.

Electrica a decis încă din luna iulie anul trecut reeşalonarea datoriilor însă conducerea Oltchim nu a achitat nici măcar o rată. Debranşarea de la reţeaua naţională ar fi trebuit să aibă loc în luna noiembrie, însă Electrica SA nu a respectat protocolul de notificare şi, în urma unor promisiuni de plată a datoriei, pentru câteva luni s-a mai pus problema decuplării.

Se lucrează la doar 15% din capacitate. Producţia e practic oprită

Mihai Diculoiu, liderul de sindicat al Sindicatului Liber Oltchim, susţine că, în urma unor negocieri purtate la Ministerul Economiei şi Finaţelor, ministrul Ariton a intervenit pe lângă Electrica pentru ca societatea vâlceană să fie din nou păsuită. „Nu am plătit datoria, nu a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, despre Georgescu: „Un drog ieftin, distrugător, servit unor oameni”

HotNews acum 7 ore
Crin Antonescu a afirmat, la Antena 3, că prezența publică a lui Călin Georgescu este mai degrabă cea a unei „fantome”, iar pentru unii susținătorii săi este ca „un drog ieftin, distrugător”. „Călin Georgescu este o variantă de neacceptat, periculoa

Crin Antonescu: Avem o criză la Palatul Cotroceni / Preşedintele ”are o legitimitate discutabilă”

News.ro acum 7 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare pentru alegerile prezidenţiale, a subliniat, marţi seară, că ”avem o criză la Cotroceni”, iar preşedintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să renunţe la mandat după constituirea noului Parlament, iar lo

Justiția din Belgia nu o va urmări pe Ursula von der Leyen pentru achizițiile de vaccinuri anti-COVID

HotNews acum 8 ore
Justiţia belgiană a declarat inadmisibile o serie de plângeri penale împotriva preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitoare la achiziţiile de vaccinuri anti-COVID pe care le-a negociat în numele statelor UE cu compania Pfizer, re

Daniel Tudorache scapă de închisoare. Fostul primar PSD al Sectorului 1 a primit o pedeapsă cu suspendare în „Dosarul diamantelor”

HotNews acum 8 ore
Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache a scăpat de închisoare, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) i-a aplicat, marţi, o pedeapsă cu suspendare în „Dosarul diamantelor”, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic

Ce urmează pentru România după ce Donald Trump a devenit președintele SUA. Emil Hurezeanu: „Nu cred că trebuie să avem temeri”

Libertatea acum o ora
Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a declarat marți, 21 ianuarie, la Digi24, că păstrarea și consolidarea parteneriatului transatlantic reprezintă o prioritate pentru România, după ce Donald Trump a fost învestit președintele SUA.

Marea Neagră ar trebui să se numească „Marea Rusă”, susține un deputat rus. Propunere după modelul lui Trump

HotNews acum 11 ore
Un deputat comunist rus, Denis Bulanov, a propus marţi ca Marea Neagră să se numească „Marea Rusă”, aşa cum şi noul preşedinte american Donald Trump a cerut în discursul său de învestire ca numele Golfului Mexicului să fie schimbat în „Golful Americ

Prima amendă rutieră primită în baza sistemului automat e-Sigur. Pentru ce viteză a fost sancționată o șoferiță

Ziare.com acum 13 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Rutiere au întocmit marţi, 21 ianuarie, primul proces-verbal de constatare a contravenţiei, ca urmare a folosirii noului sistem e-Sigur, de la începutul acestui an, prin amplasarea unor radare pentru monitorizarea traf

UPDATE - 22 state americane recurg la justiţie pentru a opri ordinul lui Trump care suspendă acordarea cetăţeniei prin naştere. Reacţia Casei Albe

News.ro acum 6 ore
Procurorii generali din 22 de state americane au intentat marţi un proces pentru a bloca demersul preşedintelui Donald Trump de a pune capăt, după zeci de ani, politicii în materie de imigraţie cunoscute sub numele de „cetăţenie prin naştere”, care

Atac terorist cu cuțitul în Tel Aviv / Patru răniți cu răni moderate și ușoare / Atacatorul a fost eliminat / Teroristul, marocan, aparent cetățean american

G4Media acum 7 ore
Un atac cu cuțitul s-a desfășurat în această seară, marți, în două locații de pe străzile Nahalat Binyamin și Kalisher din Tel Aviv, relatează animanews.info Abdelaziz Kaddi, în vârstă de 29 de ani, teroristul care a comis atacul, este de origine ma

Șeful armatei israeliene și-a dat demisia după încheierea armistițiului în Fâșia Gaza

HotNews acum 12 ore
Șeful Statului Major al armatei israeliene, generalul Herzi Halevi, și-a prezentat marți demisia, decizie pe care a explicat-o prin „responsabilitatea” sa în „eșecul din 7 octombrie” 2023, cu referire la atacul terorist fără precedent comis de mișca

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/8°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/8°
vin.

1°/9°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

4°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/5°
vin.

3°/5°
sâm.

1°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/4°
joi

1°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

2°/9°