- Cultural - nr. 932 / 18 Ianuarie, 2012 Desi, la ora cand am vazut spectacolul, era adevarata primavara, umbland in tricou prin Bucuresti, m-au impresionat... "Zapezile de altadata”! Ma refer la spectacolul lui Chris Simion. Cu toate ca am venit ... studenteste de la TarguMures, cu aproape niciun banut in buzunar, decat de drum si...stricte necesitati, am avut bucuria, datorita splendidei regizoare Chris Simion, sa beneficiez de acces, cu legitimatie de cronicar teatral la un spectacol cu Manuela Harabor, unde biletul costa exact cat... geaca amicului yoghin Victor, dupa spusele lui, dar nu a regretat deloc! Fiindca si el a vazut-o pe diva prima oara in viata, altfel decat la cinematograf sau la televizor. Acum ma refer la Manuela, dar nu pot sa nu remarc frumusetea lui Chris Simion. Cum, prima data, Manuela Harabor a aparut...in ipostaza unei statui, am remarcat, datorita siluetei si vocii, ca, si daca ar fi ramas doar atat pana la capat, tot ar fi...spus mai multe decat nenumarate alte actrite care nu spun nimic, oricat ar vocifera! Dupa parerea lui Victor, rolul in sine nu i-ar fi oferit o partitura generoasa celebrei actrite, daca nu ar fi reusit pe deplin sa o valorifice, dar textul nu a fost chiar atat de nesemnificativ, avand in vedere ca a ramas ceva, totusi, din cel original, al lui Dumitru Solomon, pe langa cele proiectate pe ecran ca la un film mut, ca si secventele din "Pe aripile vantului” - dar asta o spun eu, nu el. Cuplul de tineri casatoriti este cel principal, care, dupa parerea lui, apar intr-o viziune cu accente profund misogine, adica el ii jura dragoste vesnica sotiei, dupa care, incet, sentimentul i se banalizeaza, facandu-i placere sa o faca geloasa chiar si atunci cand nu are cu cine (de exemplu, vorbeste la telefon cu mama ei, spunandu-i...«gurita», replica Manuelei Harabor fiind...«cioculet», diminutivele sporind hazul unui spectacol car