Victor Ponta s-a răzgândit și în privința mitingului organizat de PNL. După ce a ținut-o timp de două zile că nu e oportună o manifestație politică organizată oficial de partidele de opoziție, Ponta a cedat și a anunțat că va participa la mitingul PNL deși spune că în continuare are \"niște rețineri\". Liderii USL s-au reunit la ora 11.00. la sediul Uniunii, înaintea discuțiilor pe care le-au avut cu premierul Emil Boc și cu liderii coaliției majoritare.
UPDATE 3: Mâine va avea loc un protest organizat de către PNL, la care s-a alăturat „cu unele reţineri” şi PSD-ul. Primăria Capitalei a aprobat organizarea unui protest, la cererea PNL-ului, pe traseul Arcul de Triumf - Şoseaua Kiseleff- Piaţa Victorieie - Bulevardul Naţiunilor Unite - Piaţa Constituţiei. La protest sunt aşteptaţi 10.000 de oameni.
UPDATE 2: Agenda cu care USL va merge la consultările cu Emil Boc conține: demisia guvernului, un Cabinet "de independenți" și alegeri anticipate, a anunțat președintele PNL, Crin Antonescu."Nu e nicio nenorocire, nu a murit nimeni nicăieri din alegeri anticipate, dimpotrivă, e singura formulă prin care să se poată ieşi în întâmpinarea acestui masiv protest din partea societăţii", a spus președintele PNL. El a precizat că Guvernul Boc s-a descalificat de mult timp şi este, prin activitatea sa, alături de preşedintele Traian Băsescu, ţinta şi cauza masivelor proteste din întreaga ţară. "Ca atare, singurul lucru pe care poate să-l mai facă este acela de a demisiona, iar PDL şi partidele care guvernează să contribuie la rezolvarea situaţiei, la găsirea unei soluţii şi aplicarea singurei soluţii raţionale şi democratice, anume alegeri anticipate", a spus Antonescu.
UPDATE 1: În ciuda obiecțiilor inițiale formulate de Victor Ponta, PSD a decis să participe la mitingul de joi, organizat de liberali.
"PSD participă la miting, care nu e organizat de PNL,