Republicanii americani îl acuză pe Barack Obama de faptul că încearcă să divizeze societatea americană de-a lungul faliei 99%-1% facând aluzie la sloganul utilizat de mişcarea Occupy Wall Street. Bogăţia ar fi concentrată în mâinile unei minorităţi şi ar trebui redistribuită mai echitabil. Dar atitudinea nu este conformă nici cu acel concept american al „unei naţiuni întru Dumnezeu” şi nici cu preceptele creştine.

Originile conceptului de „o naţiune întru Dumnezeu” sunt nobile. Abraham Lincoln a folosit termenul pentru prima dată în discursul de la Gettysburg pentru ca apoi să dispară preţ de câteva decenii. A revenit în secolul XX în limbajul republicanilor care îl criticau pe Roosevelt pentru noul său Deal de stânga. În acelaşi timp însă, capitaliştii americani şi-au dat seama că trebuie să se bazeze pe ajutorul unora din exteriorul clubului de dreapta pentru a recâştiga notorietatea dinaintea Marii Recesiuni. A urmat o campanie de curtare (prin finanţări generoase) a clericilor influenţi pentru că a modela opinia publică prin religie s-a dovedit a fi de secole cea mai eficientă campanie de marketing.

Aşa se face că în discursul public şi religios capitalismul a început să fie identificat cu creştinismul în sensul în care ambele sisteme sunt orientate către bunăstarea generală şi permit ascensiunea şi căderea individului pe propriile merite. Stânga a fost demonizată, bineînţeles, cu argumente iarăşi religioase. Noţiunea de stat intervenţionist a fost asemuită „chipului cioplit”, redistribuirea avuţiei cu furtul şi promisiunea echităţii sociale cu minciuna.

Anii ’50 au fost perioada de glorie a campaniei „întru Dummezeu”. Preşedintele Eisenhower a promovat religiozitatea în spaţiul public (cu economie cu tot) cu toate eforturile şi a introdus chiar primul „mic dejun de rugăciune” din istoria SUA. Nici Congresul nu este lipsit nici astăzi de t