Primarul capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, azi, că pagubele înregistrate în centrul Bucureştiului în timpul protestelor de zilele trecute se ridică la 270.000 de euro, relatează Rompres.
Edilul a precizat că a fost refăcut cablul de electricitate distrus de la Piaţa Unirii iar de marţi au început să funcţioneze toate semafoarele din zonă.
De asemenea, au mai fost reparate şi scările din faţa teatrului Naţional, care fuseseră parţial distruse în timpul manifestaţiei.
Aproximativ şase kilometri de străzi din centrul Capitalei au fost vandalizate în timpul protestului de duminică seara în zona Piaţa Universităţii-Piaţa Unirii, C.I. Brătianu, Centrul istoric, a declarat luni primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
"Vorbim despre distrugeri de garduri metalice, de aliniamente stradale, vitrine sparte, tonete Vodafon şi de eliberare a biletelor RATB, staţii RATB distruse, fire electrice rupte şi nefuncţionarea iluminatului public în zona C.I. Brătianu", a precizat primarul general la Comandamentul privind evaluarea şi măsurile ce se impun pentru eliminarea efectelor distrugerilor din timpul evenimentelor de duminică seara.