Din prostia Elenei Ceauşescu, la sfârşitul anilor ’80 au circulat teancuri de bancnote mucegăite. „Savanta“ credea că o nouă emisiune monetară ar genera inflaţie. Nu înţelegea că banii vechi ar fi urmat să fie arşi şi înlocuiţi.

Comunismul a încercat să modifice percepţia oamenilor cu privire la bani. Bogăţia nu mai era agoniseala individuală a fiecăruia, ci patria întreagă, cu holdele, uzinele şi hidrocentralele ei.

Ideea marxistă a societăţii fără bani a fost abandonată în timp. De la dispreţul faţă de bani s-a trecut la ura faţă de banii ţărilor capitaliste. În România comunistă, posesia de dolari te putea trimite în puşcărie pentru zece ani. Banii n-aduc fericirea, se spune adesea. În comunismul românesc târziu, banii chiar nu puteau aduce fericirea.

Leii noştri erau murdari, pestilenţiali şi nu-ţi puteau aduce decât mâncare proastă, vacanţe interne în grup, prin ONT, televizoare la care n-aveai ce vedea şi o maşină Dacia, „bună pentru idioţi", cum ar fi numit-o Ceauşescu, pe care o plăteai la tinereţe, dar te bucurai de ea când începeau tâmplele să încărunţească. Istoria banilor în comunism nu e mai puţin întunecată decât comunismul însuşi. Boli cu transmitere monetară

Leul comunist ia naştere în 1947, după o denominare uriaşă: leul nou era echivalentul a 20.000 de lei vechi. Reevaluarea leului permitea schimbarea unei sume limitate. Scopul era de a sărăci brusc pătura bogată a României acelor ani. În 1952 se emit noi bancnote de unu, trei, cinci, zece, douăzeci şi cinci şi o sută de lei. În 1966, la un an după „urcarea pe tron" a lui Nicolae Ceauşescu, sunt desenate noi bancnote cu aceleaşi valori, plus „hârtia" de cincizeci de lei. Acestea vor rămâne în vigoare până în 1991. Elena Ceauşescu nu înţelegea ce înseamnă inflaţia

Aşadar, timp de 25 de ani, „banii lui Ceauşescu" au circulat fără întrerupere peste tarabele pieţelor, prin