Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorinţe şi speranţe vişinii

Publicat in Jurnalul, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

Deşi s-au reunit ultimii, rapidiştii pornesc în aceste retur cu gânduri mari, şi anume să fie primii în clasament la sfârşitul campionatului.

„Sper să facem un retur aşa cum ne dorim toţi şi să realizăm ceea ce nu s-a realizat până acum la Rapid ? eventul. Îmi doresc foarte mult un titlu de campion cu Rapidul. Ne aşteptăm să facem un retur extraordinar în care să nu pierdem. Vom juca numai la victorie, iar la final sperăm că noi vom triumfa”, a spus Coman, care a mai adăugat vizavi de colegul său Pancu: „Daniel se confundă cu istoria Rapidului, e un jucător extraordinar care întotdeauna a dat totul pentru această echipă. Eu i-aş prelungi contractul cu încă zece ani de-acum încolo. Iar dacă aş fi proprietarul clubului mi-aş dori ca Pancu să fie alături de Rapid cât doreşte el, pentru că este un model pentru toţi jucătorii tineri. Coman a mai spus că în ceea ce îl priveşte ar vrea să mai joace încă cinci sezoane.

„Eu m-am întors cu tot sufletul la Rapid şi sper să depăşim performanţa de acum câţiva ani. Sper să mai joc cel puţin cinci ani la acest nivel pentru că mă simt bine din toate punctele de vedere”, a mai declarat „Robocop”. În altă ordine de idei, după stagiul din Bucureşti, de la baza Pro Rapid, giuleştenii vor pleca în Antalya, unde vor juca opt meciuri amicale:

25.01 Brann (Norvegia)

28.01 Cernomoreţ Odessa (Ucraina)

30.01 Gornik Zabrze (Polonia)

01.02 Ruch Chorzow (Polonia)

09.02 Radnicki Kragujevac (Serbia)

11.02 ŢSKA Sofia (Bulgaria)

13.02 FK Rudar Pljevlja (Muntenegru)

16.02 Şahtior Doneţk (Ucraina)

Deşi spune că ar mai vrea să joace în­că cinci sezoane în Giuleşti, Coman pare a fi supărat pe George Copos, care vrea să mai aducă un portar la e­chi­­pă. „Vom mai aduce un portar pâ­nă la începutul campionatului şi vom fi acoperiţi pe toate posturile”, a de­cla­rat Copos. Principalul favorit să aju

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Zelenski după convorbirea Trump-Putin: Negocierile fără Ucraina la masă nu vor aduce rezultate

HotNews acum 2 ore
Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina va sprijini propunerea SUA privind stoparea atacurilor asupra infrastructurii energetice ruse și a spus că speră să vorbească cu liderul american Donald Trump despre discuțiile acestuia cu

Emisiunile zilei de miercuri, 19 martie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Lucian Romașcanu, propunerea României pentru funcția de membru al Curții Europene de Conturi: „Voi renunța la cariera politică”

Gandul acum 2 ore
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD și actual președinte al CJ Buzău este propus de România pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi. Cu ocazia audierii din Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European, Rom

Incendiu la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit în această seară pe un hol din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. Din primele informații o persoană care a inhalat fum a fost transportată la spital. Potrivit unui comunicat al Dire

Sibiu: O maşină a pătruns pe contrasens şi a intrat într-un autobuz în care erau doi pasageri / În urma impactului, cele două vehicule au luat foc / Şoferul autoturismului a murit şi nu a fost stabilită identitatea acestuia

News.ro acum o ora
Un accident rutier a avut loc, marţi seară, în municipiul Sibiu, după ce o maşină a intrat pe contrasens şi a lovit un autobuz de transport călători, iar în urma impactului, cele două vehicule au luat foc. Şoferul autoturismului a murit şi încă nu i

Administrația Prezidențială a desecretizat costurile zborurilor lui Klaus Iohannis: cât au costat cele 193 de vizite externe

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Prezidenţială a desecretizat situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025. Din documentul transmi

Nicușor Dan: „Odată ajuns în Cotroceni, mă gândesc că Elena Lasconi ar putea fi primarul Bucureștilor”

Gandul acum 3 ore
Nicușor Dan pare să încerce un troc politic cu Elena Lasconi. Ar fi de acord să-i ofere președintelui USR vrabia de pe gard, Primăria București, contra retragerii sale din cursa mare, Cotrocenii, a sugerat el la Observator. Am în minte, bineînțeles,

Crin Antonescu: Klaus Iohannis a ieşit urât de pe aparat, cum se spune în gimnastică. Un final trist de carieră

HotNews acum 2 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a afirmat, marţi seară, că fostul preşedinte Klaus Iohannis a avut un final trist de carieră. El consideră că Iohannis a rămas „dator cu foarte multe” încrederii pe care r

După Sorana Cîrstea, şi Gabriela Ruse a acces în turul doi la Miami Open

News.ro acum o ora
Gabriela Ruse, locul 102 WTA, venită din calificări, a acces în turul doi al turneului de categorie WTA 1000 Miami Open. Ruse (27 de ani) a învins-o în runda inaugurală pe rusoaica Polina Kudermetova, 21 de ani, locul 56 WTA, scor 6-1, 6-7 (5), 6-2.

Dacian Cioloș, numit consilier onorific al președintelui interimar. Ce mesaj a transmis acesta

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat marți, 18 martie 2025, decretul prin care începând cu data de 20 martie 2025, Dacian Julien Cioloș va fi numit în calitatea de Consilier onorific al Președintelui interimar al României, avân

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

0°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/15°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

4°/9°
vin.

5°/11°
sâm.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/11°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

7°/15°