Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A şaptea zi de proteste: Ultimii protestatari din Piaţa Universităţii au plecat mai devreme decât în zilele precedente

Publicat in Antena 3, miercuri 18 ianuarie 2012 · ·

UPDATE 23.55 // Cea de-a şasea zi de protest din Piaţa Universităţii s-a terminat, informează Mediafax. Este pentru prima dată când protestul se încheie mai devreme decât ora limită până la care un miting, chiar şi neautorizat, este lăsat să se desfăşoare.

Protestatarii au început să plece încă dinainte de ora 23.00, astfel că, mai devreme cu o oră de miezul nopţii, din cele două zone de manifestaţie, trotuarul din faţa Teatrului Naţional şi fântâna de la Piaţa Universităţii, doar cea de-a doua rămăsese activă.

După încă o jumătate de oră, şi cei de aici, majoritatea tineri, au plecat spre case, promiţând însă că vor reveni şi joi.

UPDATE 23.25 // Protestatarii care au manifestat pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional au părăsit zona, astfel că la această oră singura zonă animată de protestatari este cea din faţa fântânii de la Facultatea de Arhitectură, potrivit Mediafax. Aici se mai află aproximativ 300 de persoane.

În majoritate tineri, aceştia şi-au continuat protestul afişând bannere cu mesaje împotriva preşedintelui, Guvernului şi clasei politice în ansamblul ei şi scandând lozinci.

UPDATE 23.15 // Protestele s-au încheiat în ţară, doar în Piaţa Universităţii din Bucureşti oamenii continuă să mai scandeze, a declarat, miercuri seară, purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Marius Militaru, citat de Mediafax.

În Piaţa Universităţii mai sunt aproximativ 500 de persoane, a precizat Marius Militaru.

UPDATE 22.30 // Protestele sunt în desfăşurare în 12 judeţe din ţară, iar în alte opt manifestaţiile s-au încheiat, potrivit situaţiei înregistrate de MAI până la ora 21.00.

Potrivit estimărilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, în toată ţara au protestat, miercuri, aproximativ 8.000 de persoane, în Capitală fiind aproximativ 700 la or

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 53 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 56 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°