Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europa propune băncilor o nouă "Iniţiativă de la Viena"

Publicat in Curierul, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

Autorităţile naţionale, instituţiile UE şi instituţiile financiare internaţionale vor încerca să prevină retragerile din Est

Statele din Europa Centrală şi de Est, autorităţile UE şi instituţiile financiare internaţionale vor încerca să prevină ieşirea în masă a băncilor occidentale de pe pieţele emergente din regiune în cadrul unei noi Iniţiative de la Viena, transmite Reuters, informează Mediafax. Autorităţile naţionale, instituţiile UE şi instituţiile financiare internaţionale, precum FMI, Banca Mondială sau BERD, au convenit luni să încerce să încheie o a doua Iniţiativă de la Viena, modelată în linii mari pe cea din 2009.

În primăvara lui 2009, Guvernele şi băncile centrale din regiune, autorităţile UE, alături de FMI, BM, BERD, Banca Europeană pentru Investiţii şi alte instituţii relevante, au convenit cu cele mai mari grupuri financiare din Europa de Est, inclusiv Erste, Raiffeisen şi UniCredit, să nu îşi reducă expunerea pe pieţele emergente în contextul crizei financiare mondiale din 2008-2009. Angajamentul din 2009 a expirat în aprilie 2010.

Băncile din zona euro, în plină campanie de reducere a activelor şi expunerii la risc

În prezent, băncile din zona euro se află în plină campanie de reducere a activelor şi expunerii la risc, în contextul crizei datoriilor de stat şi noilor reglementări mai dure privind capitalul şi rezervele. "Am plecat de la această întâlnire cu un consens remarcabil. Acum trebuie să ne aşezăm la masă şi să stabilim detaliile planului împreună cu sectorul privat", a afirmat economistul şef al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Erik Berglof, după discuţii purtate luni cu reprezentanţii statelor din regiune, oficiali UE, instituţiile financiare internaţionale şi observatori din partea Băncii Centrale Europene.

"Criza a dezvoltat noi riscuri în sectoarele finan

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 24 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 24 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 57 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum o ora
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum o ora
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°