Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitingul USL de la Bucureşti: 200 de liberali bihoreni, zero PSD-işti

Publicat in Bihoreanul, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

Preşedintele PNL Bihor, senatorul Cornel Popa, a anunţat, miercuri, că un grup de aproximativ 200 de liberali din judeţ vor participa la mitingul programat de USL în Bucureşti, între aceştia urmând să se afle atât el, cât şi primarul Oradiei, Ilie Bolojan, ca preşedinte al organizaţiei municipale. Totodată, dintre membrii PSD Bihor niciunul nu va face deplasarea la protestul din Capitală.

"În această noapte, la ora 12, plecăm spre mitingul de la Arcul de Triumf. Din judeţ vom face deplasarea aproximativ 200 de persoane", a declarat preşedintele PNL Bihor, senatorul Cornel Popa, într-o conferinţă de presă desfăşurată miercuri.

Întrebat cum se vor deplasa membrii PNL Bihor care vor participa la mitingul USL, Popa a spus că, fiind liberali, se vor ghida după principiul "prin noi înşine", adică vor folosi mijloace de transport personale. "Vom merge care cu ce, liberalii se descurcă. Vom merge cu maşinile noastre, după principiul "prin noi înşine"", a precizat Popa.

Preşedintele PNL Bihor a mai specificat că la miting va participa şi primarul Oradiei, Ilie Bolojan, ca preşedinte al organizaţiei municipale a liberalilor orădeni.

Pe de altă parte, conducerea PSD Bihor a anunţat că niciunul dintre membrii organizaţiei nu va face deplasarea de la Bucureşti, în condiţiile în care nu mai există timp pentru mobilizarea activiştilor.

"Conducerea partidului a decis abia azi ca PSD să se alăture mitingului iniţiat de USL, iar Bihorul este prea îndepărtat de Capitală pentru a putea să mobilizăm oamenii. Vom participa doar la mitingul de la Oradea, anunţat pe joi după-amiază în faţa Prefecturii", a spus Mang.

Preşedintele PNL Bihor, senatorul Cornel Popa, a anunţat, miercuri, că un grup de aproximativ 200 de liberali din judeţ vor participa la mitingul programat de USL în Bucureşti, între aceştia urmând să se afle atât el, cât şi primarul Oradiei,

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul a admis cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Județean Constanța a admis luni, 30 septembrie, cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu, fratele fostului șef al statului, Traian Băsescu. Mircea Băsescu fusese condamnat la patru ani de închisoare în iunie 2016

The Washington Post: Israelul a informat Washingtonul că plănuieşte o operaţiune terestră iminentă în Liban

News.ro acum o ora
Israelul a informat Washingtonul că plănuieşte o operaţiune terestră limitată în Liban, iar aceasta ar putea începe în orice moment, chiar de luni, a declarat un oficial american, o relatare confirmată şi de o sursă israeliană familiarizată cu deciz

Dikembe Mutombo, o prezenţă impunătoare în NBA, a murit la 58 de ani

Mediafax acum 48 minute
Cauza morţii lui Dikembe Mutombo a fost cancerul cerebral, potrivit National Basketball Association, care a anunţat vestea, potrivit The New York Times. Mutombo nu a jucat baschet până la jumătatea adolescenţei, preferând fotbalul în copilărie. El a

Răzvan Burleanu: Niciodată nu vom susţine aducerea unor arbitri străini în România

News.ro acum 54 minute
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că forul pe care îl conduce nu va susţine aducerea unor arbitri străini la meciuri din campionatul românesc. De asemenea, Burleanu le-a răspuns lui Gigi Becali şi Adria

Marcel Boloş: Un nou transfer important de fonduri realizat de Ministerul Finanţelor: am procesat deschiderea de credite bugetare pentru ca 10,6 miliarde de lei să plece astăzi către Casa Naţională de Pensii, pentru plata tuturor pensiilor majorate

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă luni că instituţia pe care o conduce a procesat deschiderea de credite bugetare pentru ca 10,6 miliarde de lei să plece astăzi către Casa Naţională de Pensii, pentru asigurarea plăţii tuturor pensiilor majo

Accident pe Autostrada Bucureşti - Constanţa. Bărbatul rănit este primarul Vergil Chiţac

Mediafax acum 13 minute
Bărbatul rănit în accidentul de la Cernavodă, de pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa este primarul oraşului Constanţa, Vergil Chiţac. Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că primarul se întorcea de la Bucureşti. La volan se afla o altă pe

FOTO Simona Halep a aterizat în Hong Kong! Primele imagini de la antrenament

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep (33 de ani, 1130 WTA) e gata de revenirea pe teren! Sportiva româncă a aterizat în Hong Kong, acolo unde va juca . Arina Rodionova (34 de ani, 114 WTA) este adversara Simonei.

Vreme schimbătoare în primele două săptămâni din octombrie. Zonele unde scad cel mai tare temperaturile

Ziare.com acum 5 ore
Finalul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie vor aduce o vreme schimbătoare în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime ce vor oscila de la 10 grade, în Moldova şi Transilvania, până la 22 de grade, reiese din prognoza de specialit

Liderul AUR, George Simion, și-a depus candidatura pentru prezidențiale

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, şi-a depus, luni, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură şi lista de susţinători pentru Cotroceni. Alături de acesta s-au aflat membri şi simpatizanţi ai formaţiunii, p

Posibila cauză a decesului reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Boris Johnson face dezvăluiri

Ziare.com acum 2 ore
Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson susține în cartea sa de memorii că regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a avut o formă de cancer osos în ultimii ei ani de viață. Boris Johnson a declarat într-un pasaj din cartea sa intitulată „Unleas

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/15°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

9°/12°
mar.

7°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

lun.

9°/14°
mar.

10°/15°
mie.

11°/20°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/9°
mar.

6°/14°
mie.

6°/17°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

8°/16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/18°
joi

14°/18°