Non, non, non et non...! Sarkozy refuză de patru ori să răspundă la o întrebare legată de retrogradarea Franţei. Ăntrebarea i-a fost adresată de corespondentul pentru Franţa al agenţiei Reuters.
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy a refuzat cu îndărătnicie să răspundă la o întrebare legată de scăderea ratingului ţării sale de către agenţia S&P. A refuzat nu o dată, ci de patru ori.
Preşedintele francez s-a înfuriat când reporterul a insistat pe această temă în cursul conferinţei de presă pe care a susţinut-o la Madrid împreună cu şeful guvernului spaniol. Reporterul (corespondent al Reuters pentru Franţa) l-a întrebat pe Sarkozy dacă va considera retrogradarea drept un eşec şi dacă această problemă va afecta relaţiile cu Germania şi va scădea influenţa Hexagonului, relatează "Le Parisien".
Sarkozy, agitat, i-a răspuns: "Probabil că nu aveţi ultimele informaţii. Deci, îmi puteţi pune o întrebare ţinând cont de ultimele informaţii?". Jurnalistul reformulează: "Vă întreb dacă dvs consideraţi pierderea triplului A drept un eşec şi dacă îndepărtarea de Germania..". Sarkozy îi retează întrebarea: "Vă repet, nu aveţi ultimele informaţii. Deci, dacă îmi puneţi o întrebare în lumina ultimelor informaţii, voi răspunde, dar dacă îmi puneţi o întrebare pe ce s-a întâmplat vineri...".
Jurnalistul de la Reuters: "Atunci, despre Moody's ce părere aveţi?".
Sarkozy: "Nu, formulaţi o întrebare. "Moody's" nu înseamnă mare lucru".
Jurnalistul: "După Standard & Poor's, are acum Moody's o sabie a lui Damocles pe care o ţine deasupra politicii economice franceze?"
Răspunsul lui Sarkozy: "Nu înţeleg această întrebare. Dacă vrea cineva să îmi pună o întrebare pe care să o pot înţelege, îi voi răspunde bucuros, dar întrebarea dumneavoastră nu o înţeleg".
Întrebarea este apoi reluată de o jurnalistă spaniolă: "Vorbiţi-ne de retrogradarea datoriei