Rapidiştii s-au săturat de fiţele lui Rui Duarte şi se pregătesc să facă un transfer prin care să rezolve problema de pe flancul drept.
Principala ţintă a giuleştenilor este bulgarul Zhivko Milanov (27 de ani) de la FC Vaslui, mai ales că fundaşul moldovenilor a intrat în ultimele şase luni de contract, iar Adrian Porumboiu este dispus să-l lase să plece la Rapid. De asemenea, bulgarul este preferat şi de Răzvan Lucescu care consideră că acesta se poate adapta perfect în sistemul 4-3-3 folosit în Giuleşti. În cazul în care transferul lui Milanov nu se va realiza, rapidiştii au o variantă de rezervă şi deja au început discuţiile cu brazilianul Eder Bonfim (30 de ani).
Surpriză, Duarte a venit la timp
Fostul stelist se află sub contract cu Khazar Lankaran şi nu vrea să mai stea în Azerbaidjan, mai ales după ce Mircea Rednic a plecat de la gruparea azeră.
Ieri dimineaţă, atmosfera a fost agitată în Giuleşti din cauza lui Rui Duarte. Portughezul trebuia să vină la primul antrenament de la ora zece, însă nu a ajuns, acest lucru enervându-l pe Răzvan Lucescu. Supărat şi după ce a văzut că jucătorul are telefonul închis, tehnicanul era hotărît să-l scoată din lot pe Duarte. Surpriză însă la prânz, fundaşul şi-a făcut apariţia la Pro Rapid. Acesta a fost luat în primire de către Lucescu jr. care l-a băgat direct în programul de pregătire al echipei. Chiar şi aşa, giuleştenii vor să-l trimită pe Duarte la Vaslui într-un schimb cu Milanov.
13 meciuri a jucat Milanov pentru FC Vaslui în tur
62 de meciuri a bifat Bonfim în Liga I
Rapidiştii s-au săturat de fiţele lui Rui Duarte şi se pregătesc să facă un transfer prin care să rezolve problema de pe flancul drept.
Principala ţintă a giuleştenilor este bulgarul Zhivko Milanov (27 de ani) de la FC Vaslui, mai ales că fundaşul moldov