Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activele fondurilor de pensii private au crescut la 6,85 mld. lei

Publicat in Curierul, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

Activele pensiilor private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III) au crescut cu 47% în 2011, la 6,85 miliarde de lei (circa 1,6 miliarde de euro), şi au atins o pondere de 1,25% din Produsul Intern Brut (PIB), potrivit Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). CSSPP a luat în calcul un PIB estimat pentru 2011 de 547,83 miliarde de lei. "În contextul perpetuării crizei şi în 2011, sistemul de pensii private a înregistrat o evoluţie constantă şi solidă a numărului de participanţi şi a valorii activelor", se arată într-un comunicat al CSSPP. În decembrie 2011, pe Pilonul II, numărul de participanţi depăşea 5,5 milioane persoane, iar fondurile de pensii facultative câştigaseră aproximativ 40.000 noi clienţi, ajungând astfel la 260.393. Activele fondurilor de pensii private obligatorii, în număr de 9, au crescut cu 48,1% în cursul anului trecut, la 6,42 miliarde de lei, în timp ce avansul pe Pilonul III a fost de 32,8%, la 435,65 milioane de lei.

La sfârşitul anului 2011, aproximativ 5,28 milioane participanţi erau înregistraţi cu cel puţin o contribuţie virată de la începutul funcţionării sistemului de pensii administrate privat, în mai 2008. Comparativ cu iunie 2011, acest indicator a înregistrat un avans de 4,28%, iar faţă de luna decembrie 2011 de 7,7%. La finele anului 2011, pe Pilonul III activau 11 fonduri de pensii facultative, administrate de nouă administratori autorizaţi de CSSPP. Numărul participanţilor înregistraţi a atins 260.393, cu 17,5% mai mult faţă de decembrie 2010. Primele contribuţii la Pilonul III au fost virate în mai 2007, iar pe Pilonul II un an mai târziu.

Activele pensiilor private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III) au crescut cu 47% în 2011, la 6,85 miliarde de lei (circa 1,6 miliarde de euro), şi au atins o pondere de 1,25% din Produsul Intern Brut (PIB), potrivit Comisie

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum o ora
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 3 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 9 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Bărbat agresiv, care ameninţa trecătorii cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, în Râmnicu Vâlcea, dezarmat de către jandarmi

News.ro acum 2 ore
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au intervenit, vineri, pentru dezarmarea unui bărbat agresiv care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă. Bărbatul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 8 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 2 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 10 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 11 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 6 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°