Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorana Cîrstea, victorie de senzaţie cu Stosur

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

Tenismana română a obţinut ieri o victorie fabuloasă la Australian Open, eliminând-o încă din turul inaugural pe australianca Samantha Stosur, câştigătoarea US Open în 2011

Românca Sorana Cîrstea, locul 59 WTA, a învins-o ieri pe Samantha Stosur (Australia), cap de serie numărul 6 şi poziţia a cincea în clasamentul mondial, şi s-a calificat în turul doi al turneului de tenis Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului. Cîrstea s-a impus în faţa câştigătoarei de anul trecut de la US Open şi totodată cea mai bună jucătoare a gazdelor cu scorul de 7-6, 6-3, după o oră şi 31 de minute. În turul doi, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Urszula Radwanska (Polonia), locul 99 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-4, 1-6, 6-2, de Alison Riske (SUA), poziţia 137 în ierarhia mondială.

„Este o victorie mare, dar voi rămâne cu picioarele pe pământ. Am intrat pe teren fără presiune, toată presiunea era pe umerii adversarei mele. Nici mie nu-mi vine să cred că m-am descurcat atât de bine. La prima minge de meci mi-am dat seama că pot să câştig. M-am pregătit foarte bine în vacanţă, am avut două săptămâni foarte bune la Auckland şi la Hobart. Am fost foarte bine din punct de vedere mental. Am avut şi în alte confruntări câte două mingi de meci, dar am pierdut. Nu am mai vrut să se întâmple asta şi sunt fericită că am reuşit să trec peste acest aspect“, a spus târgovişteanca. Sorana se gândeşte deja la meciul următor, cu Radwanska: „Acum totul se va schimba, deoarece lumea va fi cu ochii pe mine şi toţi se aşteaptă să ajung cât mai departe. Mă voi bucura o zi, dar deja mă gândesc la meciul următor“. Samantha Stosur a afirmat că este extrem de dezamăgită de această înfrângere: „Sunt extrem de dezamăgită. Nu există alt cuvânt care să exprime starea pe care o am acum. Sorana a făcut un meci foarte, foarte bun“. Pentru Cîrstea este a doua victorie din carieră în faţa un

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum 24 minute
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum 39 minute
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 3 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 5 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

UE încă nu renunță la negocieri. Ce a hotărât Ursula von der Leyen, după ce Trump a anunțat tarife de 30%

Capital acum 39 minute
Uniunea Europeană a anunțat că va prelungi până la începutul lunii august suspendarea contramăsurilor comerciale pregătite ca reacție la noile tarife impuse de Statele Unite, în încercarea de a păstra deschisă calea dialogului. Decizia vine la doar

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°