Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi seară, la România TV, că este nevoie de un guvern de tehnocraţi, care să lucreze cât mai rapid pentru problemele care au ajuns să fie discutate în stradă din cauza lipsei de dialog a guvernului actual.
Victor Ponta a precizat că, în cazul în care Emil Boc nu vrea să demisioneze, dialogul încetează foarte rapid.
"Nu avem ce altceva să discutam şi cu atât mai puţin să negociem cu dânşii. Preocuparea şi teama generală este că în Romania, din păcate, în această formulă guvernamentală, nu se organizează alegeri corecte
Şi atunci, categoric, nenegociabil, din punctul nostru de vedere, este ideea unui guvern de tehnocraţi în care să avem încredere. Domnul Băsescu nu mai face nicio carte, dacă partidele din Parlament ajung la un acord privind numirea unui guvern de tehnocraţi. Altfel, noi vom susţine în continuare ceea ce cred că aşteaptă toţi oamenii - un alt guvern şi, cât mai curând, un alt preşedinte", a subliniat Victor Ponta, potrivit Agerpres.