Dan Petrescu povesteşte cea mai grea săptămână din cariera de antrenor, cea de după meciul Poli Timişoara - Urziceni, când ialomiţenii au crezut că sunt campioni, fără să ia în considerare că bănăţenii şi-ar putea primi punctele înapoi de la TAS şi să câştige titlul. Apoi, dând timpul înapoi, "Bursucul" a rememorat perioada scurtă petrecută în Giuleşti. Este prima oară când antrenorul dă cărţile pe faţă!
Vă mai gândiţi uneori la ceea ce a fost la Urziceni?
Ar fi culmea să nu o fac! Echipa aia mi-a schimbat viaţa ca antrenor. Până atunci, nu făcusem mare lucru. Am fost pe la Sportul, pe la Wisla unde m-am bătut la titlu şi m-au dat afară când eram pe primul loc, dar lumea nu ştia ce pot. Pe mine Urziceni m-a făcut o certitudine! Voi rămâne mereu dator acestui club, chiar dacă el nu mai există.
Aţi riscat mult când aţi venit la Urziceni, la fel cum aţi riscat şi când aţi acceptat oferta de la Kuban...
Aşa e, dar în viaţă trebuie să şi rişti! Eu am ales Rusia pentru că e o ţară în care, dacă ai rezultate, lumea te vede mai uşor. Poţi pleca mai uşor în alte campionate puternice. Şi oamenii de la Kuban chiar m-au dorit. Nu pot să spun că eram sigur că voi reuşi, dar mi-a ieşit.
"Polonia m-a călit, dar credeam că toate relele mi se întâmplă doar mie!"
E a doua dumneavoastră experienţă în străinătate şi, din fericire, una total diferită faţă de cea din Polonia.
Păi în Polonia stăteam numai la mijlocul terenului! Doamne, aşa japcă nu am văzut în viaţa mea! Păi, voi în România nu aţi văzut nimic, acolo turbam, îmi venea să îi bat pe toţi! Îi spuneam delegatului echipei «Băi, băiatule, ce faceţi voi, mă, cu arbitrii ăştia?». Şi el îmi spunea că patronul le-a interzis să vorbească cu ei, nu le dădea nici măcar apă. Patronul ştia că sunt urmăriţi şi le-a interzis să se apropie de ei. Deci, când jucam acasă ne ci
