Haosul protestatar care s-a dezlănţuit pe străzile Bucureştiului în aceste zile scoate la lumină o sumă de realităţi a căror explozie, în actualul marasm politic, era imposibil să nu se producă.

Este cât se poate de clar: între actuala clasă politică şi societatea civilă nu mai există nicio cale de dialog. Absolut niciuna! E doar un pustiu de sunete disparate. Populismul greţos şi totala necunoaştere a problemelor profunde cu care se confruntă corpul social în perioade de destabilitate economică, de care au dat dovadă atâta timp politicienii români în relaţia cu electoratul, începe abia acum să-şi facă simţite efectele. Şi, după cum vedeţi, situaţia e departe de a fi gri. Protestul (mă refer la cel autentic, bazat pe fundamentul revendicării clare şi paşnice) care ni se dezvăluie privirii, ne indică într-un mod cât se poate de clar că lucrurile nu mai pot continua în acest fel pervers, diletant şi falimentar de a administra resursele societăţii, că pentru a depăşi criza acută de credibilitate mediul politic trebuie să facă pe dracu-n patru şi să se reinventeze din temelii, că este o nevoie urgentă de minţi lucide, practice şi responsabile şi, cel mai important aspect, pe care nu voi conteni să îl pronunţ, că apariţia unui nou contract social nu mai poate fi amânată.

Cât priveşte "tipologia" în care se înscrie acest val al demonstraţiilor, din câte am observat la faţa locului, asistăm la mixul clasic de ticăloşie, imbecilitate şi tragism caracteristic mişcărilor de protest "dezordonate". De ce spun ticăloşie? Pentru că sensul de protest a fost corupt prin apariţia hoardelor turbate de ultraşi şi a altor soiuri de gorile resentimentare, ce au transformat gestul de a protesta într-o invitaţie la spart capete. De ce imbecilitate? Pentru că avem următorul colaj, aparţinând categoriei "terci protestatar": a) indivizi care au ieşit pe străzi din lipsă de pre