În timp ce colegii săi mai puțin galonați din USL erau ba cu ochii la televizor să vadă dacă mitingurile îl dau sau nu jos pe Băsescu, ori cu telefonul la ureche să coordoneze aparatul de partid mai mult sau mai puțin implicat în actualele proteste, domnul Ponta, președintele unui partid românesc care se numește PSD, era la Strasbourg, unde asista, plin de speranțe, la instalarea șefului său pe linie de socialiști europeni, Martin Schultz, la cârma Parlamentului European. Ce-i drept, și noi, românii, ar trebui să fim optimiști după această schimbare la șefia PE, pentru că domnul Schultz se pare că ar fi un suporter serios al intrării noastre în Schengen. Dar optimismul domnului Ponta rezida într-o altă idee, pe care, de altfel, a și expus-o în plenul Parlamentului European. El a cerut includerea României în aceeași oală cu Ungaria atunci când se va pune problema sancționării derapajelor din țara vecină. Cu alte cuvinte, domnul președinte al PSD a cerut, așa cum a făcut-o și doamna Monica Macovei mai demult, și dânsa ales român în PE, sancționarea propriei țări, din motive mai mult sau mai puțin meschine.

Al doamnei fost ministru era legat de eșecul reformei pe justiție, al domnului Ponta este legat de dorința de a lovi cât mai tare guvernul Boc și regimul Băsescu. Chestiunea la care nu s-a gândit doamna Macovei atunci și la care nu s-a gândit nici domnul Ponta acum este însă una tristă: Nu guvernul va plăti eventualele sancțiuni, din salariile miniștrilor sau ale parlamentarilor puterii, ci bugetul de stat. Iar banii luați de acolo vor fi recuperați, ca de obicei, prin noi împrumuturi. Sau, ca în 2010, prin tăieri de salarii sau creșteri de taxe. Pe care le vom deconta noi, amărâții de cetățeni de rând, care nu trăim dintr-un salariu mare ca doamna europarlamentar Macovei sau nu ne permitem curse pe Coasta de Azur, ca distinsul copilot din fruntea PSD. Ca să nu