Autor a trei volume de specialitate şi al mai multor studii şi comunicări ştiinţifice, dr. Lucian Emil Roşca este o prezenţă activă şi distinsă în mediul academic mureşean, dar şi naţional. După ce a absolvit Academia de muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în anul 1997, şapte ani mai târziu obţinea un doctorat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În anul 2001 a devenit profesor asociat al Universităţii ”Lucian Blaga” din Sibiu, iar începând din anul 2006 este conferenţiar universitar dr. al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, fiind titular al disciplinei ”Teoria muzicii, armonie, contrapunct şi etnomuzicologie”. Un recent volum al domniei sale a atras atenţia criticilor de specialitate prin analiza pertinentă, echilibrată şi obiectivă asupra evoluţiei fenomenului muzical românesc în perioada 1940-1985.

Un domeniu de referinţă strict determinat

Volumul intitulat ”Aspecte inovatoare ale ritmului în creaţia muzicală românească (1940-1985)” – tradus şi în limba germană – al lui Lucian Emil Roşca, a apărut prin bunele oficii ale Editurii Muzicale din Bucureşti şi s-a bucurat de un real interes în rândul specialiştilor. Exclusivist prin domeniul de referinţă, aria de cuprindere şi subiectul tratat, volumul este conceput şi structurat pe trei capitole. Plecând de la ”Procedeele evoluate ale ritmului introduse în creaţia cultă” (capitolul I), trecând apoi la ”Procedee evoluate de natură strict ritmică” (capitolul II), volumul se încheie cu ”Conceptul de ritm şi metru în atonalism” (capitolul III), acesta reprezentând un tot unitar, închegat şi foarte bine articulat. El reprezintă totodată şi un demers istoric întrucât urmăreşte evoluţia creaţiei muzicale româneşti într-un timp istoric determinat, 1940-1985. Este vorba de o perioadă marcată de evenimente importante şi definitorii în spaţiul geografic românesc, care sub o formă sau alta a