Singura editură de stat din domeniul educaţional din România, Editura Didactică şi Pedagogică (EDP), a împlinit anul acesta 60 de ani de activitate, iar bătrâna doamna a manualelor şcolare face parte dintre speciile rare, rămase neprivatizate în capitalism.
Cum site-ul acesteia nu ne-a satisfăcut curiozitatea referitoare la cărţile publicate în categoria celor diverse, separate de segmentul educaţional, am decis să facem, pentru început, un mic sondaj telefonic în rândul oamenilor de cultură, ca să-i testăm notorietatea.
Toţi au fost rugaţi să răspundă la următoarele întrebări simple: Care este ultima carte pe care aţi citit-o de la Editura Didactică şi Pedagogică? Sunteţi mulţumit de activitatea editurii, dat fiind faptul că este o instituţie de stat? Ce aţi mai auzit despre ea? Dan C. Mihăilescu, Paul Cernat, Daniel Cristea Enache, Liviu Papadima, Georgeta Dimisianu, Alex Ştefănescu, Costi Rogozanu, Horia Gârbea şi mulţi alţii ne-au răspuns la fel, ca pe o singură voce: "Îmi pare rău, dar nu vă pot ajuta. Nu mai ştiu absolut nimic despre această editură de ani buni".
Editura îşi mai menţine notorietatea doar în virtutea prestigiului şi popularităţii de altădată şi nu datorită activităţii din ultimii 20 de ani.
Deşi publică anual şi cărţi dedicate cititorului obişnuit, instituţia nu are un departament de marketing care să se ocupe de promovarea sau popularizarea lor.
Directorul general al editurii, Dane Karoly Andras, a fost numit politic, cu sprijinul UDMR, care a negociat cu partenerii de coaliţie controlul asupra Editurii Didactice şi Pedagocie încă din 2005.
Dane Andras recunoaşte că editura pierde financiar din faptul că publică volume fără ca acestea să fie ulterior dublate de o strategie de marketing, însă, în bugetul instituţiei,niciodată nu au fost prevăzuţi bani şi pentru asta.
În plus, adaugă Dane Karoly Andras "ed
