Un proverb românesc spune că ,,Cine sapă groapa altuia cade singur în ea”, dar acesta nu e valabil pentru Silimon Francisc, poreclit “Francisco” , de 52 de ani. Reghineanul, de profesie gropar, declară că în cei 23 de ani de când practică această meserie a săpat circa 1.300 de gropi pentru morminte. Francisco îşi practică meseria în paralel, în cimitirul din cadrul parohiei “Petru Maior”, păstorită de preotul Damian Ilie şi la Cimitirul “Cuviosul Lazăr”, aparţinând de Biserica Ortodoxă a preotului Roşca Ioan.
Cu sânge rece şi putere
Reghineanul spune despre meseria lui că dacă nu ai putere şi sânge rece nu o poţi face. Pe arşiţă, la valori de 40 sau 45 de grade, şi pe ger, când pământul e îngheţat bocnă, omul sapă gropi pentru morminte alături de fiul său Francis jr, Carol, şi Augustin. Groparul are două magazii de ustensile câte una în fiecare cimitir, unde îşi depozitează ustensilele de lucru: hârleţ, lopată, târnacop, capre de lemn sau ruzi de transportat sicriul şi frânghii. A săpat morminte pentru toată lumea începând de bebeluşi, la tinere care au decedat înainte să se căsătorească şi care au fost îngropate în rochii de mireasă, pentru oameni bolnavi care s-au stins pe paturi de spital sau acasă după ce au dus ani la rând povoara unor boli incurabile sau pentru oameni sănătoşi care au fost victimele unor accidente mortale, pentru zeci de veterani de război, sau oameni care s-au stins de bătrâneţe şi a săpat peste 20 de morminte pentru sinucigaşi. Conform statisticilor personale ale groparului reghinean din ultimele două decenii spune că în rândul celor care le-a săpat mormântul media de vârsta a celor decedaţi se cifrează între 55 şi 65 de ani. Francisco este unul dintre cei cinci copii ai lui Ludovic sârb la origine după tată din Yugoslavia şi maghiar după mama Ana din Gheorgheni. Francisco a absolvit primele VIII clase în Reghin iar apoi a ab