11 din cei 15 mitropoliți membri ai sfântului sinod al Bisericii ortodoxe bulgare au fost agenți ai securității comuniste. Biserica a depăşit astfel Ministerul de Externe, ocupând acum primul loc în topul instituțiilor infiltrate de serviciul represiv. Cea mai mare parte din mitropoliți au colaborat în cadrul Departamentului 6, care a avut ca sarcină combaterea diversiunii politice. Acest departament a avut un sector special sinodal. O parte mai mică din mitropoliți a depus eforturi în cadrul serviciului de informații externe.
Corespondentul RFI la Sofia, Petio Petkov:
Spre surprinderea opiniei publice, printre colaboratori nu figurează patriarhul Maxim, ales cu 40 de ani în urmă în postul suprem, cu aprobarea Biroului politic al partidului comunist. Agenți ai securității au fost însă cei doi șefi ai cultului musulman în perioada tranziției și cinci din membrii Înaltului consiliu al musulmanilor. Acest fapt nu reprezintă o surpriză, întrucât mai toți liderii minorității turce au fost constrânși să colaboreze cu securitatea. Mult mai curată din acest punct de vedere a rămas Biserica catolică. Un singur episcop a acceptat să colaboreze, în 1988.
Înainte de deconspirare, numai mitropolitul Iosif al bisericii ortodoxe în Statele Unite, Canada și Australia a recunoscut că a avut legături cu securitatea și a cerut iertarea credincioșilor.
Comisia de stat pentru deconspirarea fostei securităţi a avertizat că verificarea înaltelor fețe bisericești va continua. Ekaterina Bonceva, membră a comisiei, a declarat că în ultimii 23 de ani au existat multe mituri aşa-zis securiste în privinţa patriarhului Maxim, inclusiv că ar fi avut grad de general, însă în arhive nu a fost găsită nici-o urmă care să dovedească eventuala sa legătură cu aparatul represiv. Patriarhul s-a pronunțat întodeauna în favoarea deschiderii necondiționate a dosarelor fețelor bis