Să faci un interviu cu Dan Petrescu (44 de ani) la mai puţin de câţiva metri de un televizor pe care rulează un meci de fotbal poate fi o misiune dificilă. Când partida e din Premier League, deja e o problemă majoră. În barul hotelului din Oliva Nova, TV-ul e lăsat în permanenţă pe un canal de sport. În seara interviului s-a jucat Wigan - Manchester City 0-1, iar tehnicianul lui Kuban a răspuns, la mai toate întrebările, cu ochii în ecran. "M-aş uita toată ziua la fotbal!", formulează în grabă o scuză tehnicianul.
Dan Petrescu, antrenorul anului desemnat de cititorii ProSport, abordează degajat orice subiect. E relaxarea omului care se simte bine în pielea lui şi îşi iubeşte cu o pasiune greu de înţeles meseria: "Eu nu pot să fiu altfel!". Ca jucător, a ratat două transferuri - la Fenerbahce şi la Ajax - a fost propus de Sven Goran Eriksson în Anglia şi şi-ar fi dorit să pună ghetele în cui la Steaua. Ca antrenor, e fericit la Kuban Krasnodar, însă aşteaptă oferta unei echipe mari.
Mister, aş vrea să lăsăm antrenoratul la o parte şi să-mi spuneţi prima amintire lucidă pe care o aveţi legată de fotbal...
Pffff! Hai că asta mi-e chiar greu să îţi zic. Prima amintire lucidă, prima amintire... (repetă cuvintele ca pe un ritual al aducerii aminte). Fii atent că e legată de o portocală!
Ce legătură are cu fotbalul?
Asta era mingea mea şi a fratelui meu când eram mici. Ne jucam fotbal cu portocalele prin casă. Porţile erau picioarele scaunelor. Da, ţin minte că mă enervam rău de tot când pierdeam şi mă certam cu el. Tata, Dumnezeu să-l ierte, mi-a spus că de mic aveam în cap numai fotbal şi că mă jucam cu portocalele. Fotbalul şi ambiţia le-am avut încă de copil!
Şi tot dânsul a hotărât să vă ducă la fotbal?
Păi, dacă aveam în cap numai fotbal! M-a dus la Steaua, echipa cea mai apropiată de casă. Ave
