Mi-a povestit un prieten cum se fac revoluţiile în ţările mai puţin dezvoltate, ca să nu le spunem bananiere. Maică-sa, medic, fusese trimisă de regimul comunist în Mozambic să ajute la dezvoltarea sistemului sanitar. Fosta colonie portugheză ajunsese în colaps, după ce autorităţile de la Lisabona au decis să se retragă din Africa, acordând independenţa acestei “provincii de peste mări”, în 1975. Nicolae Ceauşescu, inimă plăpândă, a hotărât, după vizita sa din 1979 în Mozambic, că această ţară trebuie ajutată. Mai ales că toate statele comuniste i-au acordat asistenţă. “Frontul pentru Eliberarea Mozambicului” FRELIMO aflat la putere era de stânga, o mişcare bolşevică de-a dreptul.

Medicii români au fost distribuiţi care- ncotro. Mama amicului, în Xai-xai, la câţiva zeci de kilometri de capitala Maputo. Toate bune şi frumoase, numai că locuitorii orăşelului protestau de mama focului, zi de zi. FRELIMO în sus, FRELIMO în jos! Abia după ce s-a acomodat cu clima şi cu lumea înconjurătoare, românca a priceput ce se întâmpla. Oamenii cereau independenţă, libertate! Nu aflaseră că “Frontul pentru Eliberarea Mozambicului” pusese mâna pe putere. Şi nu de ieri, de azi, ci de câţiva ani!

Fără să jignesc pe cineva - pentru că sunt un democrat convins - cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu protestele din România. Legea Sănătăţii fusese retrasă, dar lumea scanda în delir “Jos labele de pe SMURD”. După trei zile, un taximetrist îmi mărturisea: “Fură, de acord. Dar să privatizeze şi SMURD-ul?!”.

Dar când lumea vrea să protesteze, o poate face, indiferent de motiv! Jos taxa auto! Sunt pentru legea Cojocaru!