Sorin Oprescu, a declarat, miercuri, că pagubele înregistrate în centrul Bucureştiului în timpul protestelor de zilele trecute se ridică la 270.000 de euro.
Primarul general a precizat că a fost refăcut cablul de electricitate distrus de la Piaţa Unirii iar de marţi au început să funcţioneze toate semafoarele din zonă. De asemenea, au mai fost reparate şi scările din faţa Teatrului Naţional, care fuseseră parţial distruse în timpul manifestaţiei. Aproximativ 6 kilometri de străzi din centrul Capitalei au fost vandalizate în timpul protestului de duminică seara în zona Piaţa Universităţii-Piaţa Unirii, C.I. Brătianu, Centrul istoric, a declarat luni primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
‘Vorbim despre distrugeri de garduri metalice, de aliniamente stradale, vitrine sparte, tonete Vodafone şi de eliberare a biletelor RATB, staţii RATB distruse, fire electrice rupte şi nefuncţionarea iluminatului public în zona C.I. Brătianu’, a precizat primarul general la Comandamentul privind evaluarea şi măsurile ce se impun pentru eliminarea efectelor distrugerilor din timpul evenimentelor de duminică seara. În cursul protestelor care au avut loc duminică seara în Capitală poliţiştii din Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control au constatat mai multe distrugeri în zona Pieţei Unirii şi a Centrului istoric, unde au fost sparte geamurile la trei filiale de bănci, vandalizate două bancomate, avariate cinci maşini, dintre care două ale poliţiei locale şi distruse gardurile metalice pe întreaga lungime a Bulevardului I.C. Brătianu.
Au mai fost sparte geamurile la 11 societăţi comerciale, distruse şase semafoare (Corneliu Coposu şi I.C. Brătianu), a fost vandalizat infochioşcul din zona Hanului Manuc, opt staţii RATB, patru chioşcuri de ziare şi au fost distruse coşurile de gunoi şi băncile de lemn de pe I.C. Brătianu şi alte zone centrale ale Capital