Explozia mămăligii e guvernată de un ceas cu cuc, un orologiu care măsoară un timp specific acestui colţ de lume. Aici nu există doar un sens al acelor de ceasornic. Totul e posibil. Şi ceea ce pare imposibil se rezolvă pînă la urmă cu ajutorul formulei magice: „Nu-i problemă. Ne înţelegem noi. Facem să fie bine pentru toată lumea“. Între timp, vremea fuge la vale, ca apa care se strecoară cu răbdare printre pietre şi îşi vede, cu încăpăţînare, de drumul ei. Însă atunci cînd metabolismul pirotehnic al mămăligii atinge un punct critic, şi digestia noastră care mistuie orice, totuşi, se opreşte, vine şi momentul pocnirii. Iar în fumul care se risipeşte, şi în liniştea de după bubuială, imediat, citim cu limpezime că tot cu chipurile triste am rămas. Explozia ne-a eliberat doar de o părticică din presiune, dar ne-a reamintit cît de tare am pierdut vremea, contemplînd originalitatea propriului nostru ceas.

Sîmbătă seara, pe 14 ianuarie, cînd jandarmii mîngîiau democratic primele spinări protestatare, soţia unui compatriot care fusese rănit în confruntări se adresa telefonic unui post de ştiri. La întrebarea „Ce făcea soţul dumneavoastră în Piaţa Universităţii?“, soţia rănitului a răspuns ferm: „Îşi cerea dreptul, doamnă! Îşi cerea dreptul lui! Că nu se mai poate!“. Vreme de vreo douăzeci de minute, cît a durat convorbirea telefonică, soţia îngrijorată de soarta soţului bătut de jandarmi nu a reuşit să formuleze ceva coerent în legătură cu dreptul cu pricina. Omul ei nu ieşise în stradă pentru un drept anume, ci din cauza unei stări generale de nemulţumire, din cauza unor lipsuri, frustrări, necazuri, grămădite sub o sintagmă care părea că le poate exprima pe toate – „dreptul lui“.

DE ACELASI AUTOR Să răcnim Crăciunul! Formidabila armă biologică Spectaculoasele abilităţi ale păsărilor de pradă "În odaie intunerec, în orchestră melodramă"Legea sănătăţii a f