Mesajul a fost trimis. Multumesc!

200 de protestatari, aşteptaţi de jandarmi la Gară

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 19 ianuarie 2012 ·

Azi, la ora 6.45, pleacă prima serie de protestatari la Bucureşti, majoritatea revoluţionari. La 10.30, au fost convocaţi „USL”-iştii.

În cea de-a şasea zi de proteste, 200 de persoane au fost prezente ieri în Piaţa Sfatului. Ca şi în serile anterioare, protestatarii, în frunte cu Dorin Lazăr Maior, şeful revoluţionarilor braşoveni, au scandat şi huiduit împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc. Apoi s-au îndreptat spre Primărie, pe aleea din faţa instituţiei depunând o coroană. Neaşteptată a fost şi prezenţa unui protestatar cu o Biblie şi o lumânare în mâini care „blagoslovea” pe politicieni. N-au mai ieşit în stradă în schimb, studenţii.

După depunerea coroanei, protestatarii s-au îndreptat spre Cimitirul Eroilor, unde au ţinut un scurt moment de reculegere, apoi s-au reîntors în Piaţa Sfatului.

În altă ordine de idei, Dorin Lazăr Maior a anunţat, ieri, că, din rândul protestatarilor, vor merge azi la Bucureşti aproximativ 200 de persoane. Şi-au dat întâlnire în Gară, la ora 6.45, unde vor fi, însă şi jandarmi. De asemenea, din rândul liberalilor, dar şi al conservatorilor braşoveni şi-au anunţat plecarea alte câteva sute de persoane. Liberalii însă şi-au anunţat plecarea la ora 10.30.

Şi sindicaliştii TESA susţin protestele

Şi sindicaliştii TESA din spitale susţin protestele, conducerea Federaţiei recomandând membrilor de sindicat să ia parte la aceste acţiuni. Ei sunt nemulţumiţi că deciziile au fost luate „în forţă” şi nu sunt de acord cu privatizarea unor sectoare din departamentele nemedicale din spitale. Federaţia TESA nu a anunţat însă acţiuni separate de protest.

Oameni în stradă şi la Făgăraş, şi la Codlea

Şi la Codlea, au fost aproximativ 60 de persoane care au ieşit în stradă pentru a cere alegeri anticipate, ieri fiind prima zi când oamenii au ieşit la protest şi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În prima noapte de arest, primarul din Sinaia a ajuns la spital

HotNews acum 6 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a fost transportat miercuri seară la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, au declarat sursele Agerpres, sursele News.ro și cele ale publicației locale Câmpina TV. Tot miercuri, dar mai devreme, Curtea de Apel

Primarul din Alba Iulia spune că într-o secție de vot au fost inversate scorurile lui Nicușor Dan și George Simion: „Vreau să îmi exprim scuzele sincere”

HotNews acum 9 ore
Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a declarat, miercuri, într-o postare pe Facebook, că în finala prezidențială de duminică Nicușor Dan „a pierdut” 350 de voturi din cauză că în Secția de votare nr. 42 din oraș „s-a produs o inversare

AEP- Alegerile prezidențiale din 2025 s-au desfășurat în condiții de corectitudine și transparență deplină

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează publicul cu privire la faptul că întregul proces electoral pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 s-a desfășurat într-un climat de integritate, corectitudine și transparență și atrage

Roberta Metsola ajunge la București, în același avion cu Emil Hurezeanu. Șefa Parlamentul European se va întâlni cu Nicușor Dan

Gandul acum 9 ore
Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European se va întâlni, miercuri seară, la Bucureşti, cu preşedintele ales Nicuşor Dan, înainte de a merge la Timişoara, unde urmează să primească Premiul Timişoara pentru Valori Europene. UPDATE, ora 20.45

Marius Tucă Show începe joi, 22 mai, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe joi, 22 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Alegeri Prezidențiale 2025 CCR a respins o sesizare privind refuzul Meta de a pune în executare deciziile BEC

Ziua Constanta acum 13 ore
Curtea Constituțională a respins, miercuri, o sesizare privind refuzul Meta de a pune în executare deciziile Biroului Electoral Central. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins sesizarea formulată de domnul

VIDEO Claudiu Târziu anunță oficial că își lansează partid, „Acțiunea Conservatoare”. Ce planuri are cu foștii membri din POT și AUR

HotNews acum 8 ore
Co-fondatorul și fost co-președinte al AUR, Claudiu Târziu, a anunțat oficial miercuri, 21 mai, că va lansa la finalul lunii iunie o nouă mișcare politică, numită „Acțiunea Conservatoare”. Târziu afirmă că inițiativa nu va fi un „refugiu pentru migr

Tenis de masă: Şi Bernadette Szocs s-a calificat în sferturi la dublu

News.ro acum 9 ore
Perechea Bernadette Szocs/Sofia Polcanova şi-a luat revanşa, miercuri, în faţa campioanelor europene Hana Matelova (Cehia) şi Barbora Balazova (Slovacia) şi s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial Individual de la Doha. Cele

CCR dezbate joi cererea lui Simion de anulare a alegerilor! Este ”un înscris, în formă scanată”

Ziua Constanta acum 11 ore
Curtea Constituțională a anunțat că va dezbate joi dimineața cererea liderului AUR, George Simion, de anulare a alegerilor prezidențiale câștigate de Nicușor Dan. CCR menționează faptul că a primit un înscris, în formă scanată, semnat olograf în cop

Ilie Bolojan despre alegeri: Au fost desfăşurate în bune condiţii

Mediafax acum 13 ore
Declaraţiile au fost făcute miercuri în cadrul unei conferinţe de presă convocate pentru prezentarea bilanţului de 100 de zile la Palatul Cotroceni. Potrivit preşedintelui interimar căruia i se finalizează mandatul, alegerile au fost bine organizate

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

12°
joi

12°/26°
vin.

12°/25°
sâm.

12°/17°
dum.

9°/12°
Constanta
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/22°
dum.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/23°
vin.

12°/19°
sâm.

8°/16°
dum.

8°/10°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

14°/21°
sâm.

9°/15°
dum.

5°/18°