E al şaselea set de sărbători de final de an pe care îl petrec consecutiv în afara ţării, nu neapărat din răsfăţ, ci, mai degrabă, datorită circumstanţelor familiale. Aşa am putut să văd, cîţiva ani la rînd, Senegal (http://arhiva.dilemaveche.ro/index.php?nr=257&cmd=articol&id=9867, http://arhiva.dilemaveche.ro/index.php?nr=205&cmd=articol&id=7486, http://arhiva.dilemaveche.ro/index.php?nr=167&cmd=articol&id=5507

http://arhiva.dilemaveche.ro/index.php?nr=265&cmd=articol&id=10231) şi, acum, Maroc. Este un loc prielnic, cu graniţe naturale, cu deschidere la Atlantic, şi care, de vizavi de stînca lui Tarek (Gibraltar), păzeşte şi intrarea în Mediterana. Cîndva, strîmtoarea nu despărţea neamuri diferite, ca după Reconquista. Munţii Riff şi Atlas, cel care ţinea pămîntul pe umerii săi, încadrează celelalte două laturi, deşi ţara se întinde şi dincolo de cele două masive muntoase, mai cu seamă la sud, în deşert.

Acum am revăzut Fes, Meknes, Volubilis şi am văzut pentru întîia oară Tanger şi Asilah. Despre Fes am mai scris (în Dilema veche, nr. 341, 25 august 2010) şi revizitarea oraşului nu a făcut decît să îmi reconfirme primele impresii. Oraşul vechi nu este, la drept vorbind, o colecţie de clădiri, ci un (între)ţesut de spaţii interioare şi exterioare, de curţi şi pasaje. Pozitivul meu e negativul vecinului, privatul meu este, dincolo de perete, publicul celorlalţi, o situaţie de concreştere. Dar imaginaţi-vă totul la scară urbană deloc redusă: ni s-a spus că vorbim despre peste 350 de hectare de medina (semnificativ mai puţin, totuşi, decît a reuşit să demoleze Ceauşescu în centrul Bucureştilor) şi de peste 100 km de străzi sau, în fine, de căi de acces. Există aglomerări de ţesuturi specializate: cei cu mirodeniile, cei ce lucrează în metal, în lemn, în piatră (chiar în faţa noastră se scriau pietre tombale); meşteşugarii de orice fel; pielarii (cu eno