Peste 300 de liberali au plecat, ieri dimineaţă, pentru a protesta în capitală, alături de restul demonstranţilor. Liberalii spun că vor salarii mai mari, pensii, o viaţă mai bună, precum şi demisia actualului Guvern.
Ieri dimineaţă, în jurul orelor 9:00, peste 300 de liberali s-au îmbarcat în trei autocare şi au plecat spre Bucureşti, pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de actuala Guvernare, dar şi solidaritatea faţă de colegii din ţară, care au venit şi ei la Bucureşti, în număr mare. „Sunt de acord cu cei care protestează paşnic. La protest ne vom spune doleanţele, le vom spune oamenilor cum va evolua societatea românească şi ce se aşteaptă oamenii să primească de la noi. Părerea mea este că nu mă aştept să se întâmple nimic, noi le-am cerut demisia”, a declarat vicepreşedintele liberal, Gheorghe Orzan. Conducerea PNL Gorj consideră că ceea ce s-a întâmplat în 1990 se va repeta acum. „În 1975, Ceauşescu s-a împrumutat la FMI pentru a construi anumite construcţii megalomanice iar în 1089 a spus la oameni că le mai pune 100 de lei la salariu, după care şi-a luat zborul”. Plecând de la această părere, Dian Popescu crede că, în prezent, România a ajuns în situaţia din 1990 când „actualul Guvern s-a împrumutat la FMI, nu a realizat nimic, nu a pus economia de piaţă pe picioare, Boc a spus şi el că mai pune ceva şi uite cum s-a umplut paharul”.
Vor o viaţă mai bună
Liberalii care au plecat spre Bucureşti spun că s-au săturat de viaţa pe care o duc şi cer, în unanimitate salarii şi pensii majorate. Unul din liberali, pensionar, a declarat că protestează pentru un viitor mai bun „protestez pentru sănătatea noastră, a copiilor noştri. Eu am dus-o mai bine, dar mă doare să văd că ai mei copii o duc greu”, a spus pensionarul gorjean. Una din puţinele liberale care a protestat, ieri, în Bucureşti ne-a spus, înainte de plecare, că „lupt pentru pensii şi sal