Sorana Cîrstea (21 de ani/ 59 WTA) s-a calificat în turul al treilea al Australian Open, după ce a învins-o joi, cu scorul de 1-6, 6-2, 6-3 pe poloneza Urszula Radwanska (nr. 99 mondial), intr-o oră şi 53 de minute. Sorana Cîrstea (21 de ani/ 59 WTA) s-a calificat în turul al treilea al Australian Open, după ce a învins-o joi, cu scorul de 1-6, 6-2, 6-3 pe poloneza Urszula Radwanska (nr. 99 mondial), intr-o oră şi 53 de minute.
Pentru acest rezultat obţinut la Melbourne, Sorana va primi 160 de puncte WTA şi un cec de 54.625 dolari. ”Sunt şi frumoasă, dar dau şi bine cu racheta”, declara, recent, Sorana într-un interviu pentru ”Evenimentul zilei”.
Jucătoarea de tenis s-a calificat în premieră în turul trei la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.
Românca va juca în turul al treilea cu italianca Sara Errani (nr. 48 WTA), victorioasă cu 6-2, 6-2 în faţa rusoaicei Nadia Petrova.
Tot joi, în ziua în care a împlinit 27 de ani, Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt, partenerul său de dublu, s-au calificat în turul secund al competiţiei de la Antipozi, după 6-3, 7-6 (8-6) cu perechea Andreas Siljestrom (Suedia) - Igor Zelenay (Slovacia).
În aceeaşi fază a turnelui, turul secund, a acces şi dublul format din Victor Hănescu şi Olivier Rochus (Belgia): 7-6 (7-4), 4-6, 7-5 cu perechea austriacă Oliver Marach - Alexander Peya.
Tot la dublu, perechea Irina Begu/ Monica Niculescu s-a impus în faţa perechii Simona Halep – Arantxa Rus (Olanda) cu scorul de 6-4, 6-4.