De la Platon încoace, una dintre reveriile constructului social trimite la valoarea excepţională a intelectualilor (filozofi, înţelepţi, numiţi-i cum vreţi) într-o societate. Desigur, şi agricultorii sînt bineveniţi, ca şi meşteşugarii – ei ne vor hrăni şi ne vor zidi casele. Fără îndoială, şi generalii armatei (strategii, altfel spus) sînt folositori – pentru că ei ne vor apăra oraşele şi grînarele. Dar, mai presus de aceştia, cetatea ideală va fi condusă de intelectuali – ei vor face legile, vor transmite peste generaţii educaţia şi ne vor învăţa ce este drept, ce-i frumos şi ce-i bine. În conformitate cu oikeopragia lumii lui Socrate (principiul că fiecare om trebuie să facă doar ceea ce ştie mai bine), intelectualii ar avea aşadar frîiele şi frînele cetăţii. Ah, ce lume bună ar fi atunci!
Oare, aşa să fie?
În chiar aceste zile, membrii Grupului pentru Dialog Social – teoretic, un ong exponenţial pentru intelectualitatea bucureşteană (şi nu numai) în ultimii 22 de ani – votează pentru cel ce va fi destinatarul Premiului GDS pe anul 2011. Ca membru al Grupului, nu voi devoala detalii nominale ale dezbaterii (care, în cea mai mare parte, se poartă prin poşta electronică); pe de altă parte, statutul (măcar presupus) de intelectual – care-l precede şi-l excede pe cel de membru – mă face să sper că acest schimb de electro-epistole nu va fi disponibil peste decenii vreunui istoric. Atenţie la nuanţă: nu spun că acolo ar fi ceva ruşinos sau degradant sau fraudulos. Ci doar că, în virtutea criticii istorice, cineva care-ar dori să gloseze sarcastic pe marginea acestui schimb epistolar ar găsi subiecte.
DE ACELASI AUTOR Cînd dna Merkel va primi ajutoare de la Madrid (şi Bucureşti) La un vin cu Don Quijote, pe teme de infrastructură De ce UE chiar merită Premiul Nobel Ce-am putea aştepta de la aceste alegeri?Dar nici nu trebuie să treacă decenii pentru
