Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Black Duster down"! Cum şi-au luat pietre de la ultraşi şi gaze de la jandarmi poliţiştii locali din Centrul Istoric

Publicat in Jurnalul, joi 19 ianuarie 2012 ·

Când primele pietre au început să răpăie pe parbriz şi caroserie, un echipaj al Poliţiei Locale Bucureşti, aflat într-o Dacia Duster neagră, a descoperit că şi-a ales cel mai prost loc posibil de patrulare – Piaţa Unirii, în noaptea de duminică. Fugăriţi de jandarmi pe bulevard, tinerii care au dat cu pietre şi torţe, duminică noaptea, au descoperit, în trecere, ţinta perfectă. S-au dat câteva şuturi, multe pietre, s-a spart şi un geam. Norocul poliţiştilor a fost că băieţii erau pe fugă, iar cei din Duster au scăpat nevătămaţi. Ghinionul poliţiştilor a fost că, în acelaşi timp, alte maşini ale Poliţiei Locale riscau să ia foc, undeva, în apropierea Hanului lui Manuc. Ce se ştie mai puţin, despre violenţele de duminică, e că huliganii care s-au contrat cu jandarmii, şi-au făcut încălzirea cu poliţiştii din Centrul Istoric. Încălzirea s-a făcut şi la propriu, în momentul în care câteva zeci de ultraşi au aprins un foc în apropierea Hanului lui Manuc şi ale automobilelor Poliţiei Locale. Când agenţii locali s-au repezit să-l stingă, au început să zboare pietrele. Unele dintre ele monumente istorice, în sine... În rândul huliganilor, puştii, unii abia săriţi de pubertate, se ocupau cu scosul pietrelor din pavaj. Cei mai în putere se ocupau cu aruncatul lor. În cele din urmă, agenţii au reuşit să scoată maşinile din zonă. Una din ele a fost, la rândul ei, avariată, dar măcar nu au luat foc. Între timp, brigăzi întregi de ultraşi treceau prin Centrul Istoric pentru a ajunge la scandalul de pe Bulevard. În drumul lor stăteau patrulele Poliţiei Locale formate din câte doi sau trei oameni. În apropierea străzii Lipscani, în jur de 12 agenţi se strânseseră la pentru a forma un fel de cordon. „Împuţiţi, gabori împuţiţi”, au venit imediat scandările. Apoi au continuat. „La m... garda, la m... garda”! Cum atribuţiile poliţiştilor din Centrul Istoric erau de prevenire şi nu de r

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, așteptată să își depună candidatura la BEC

HotNews acum 32 minute
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, urmează să-și depună, sâmbătă, dosarul de candidatură și lista de semnături la sediul Biroului Electoral Central (BEC) pentru a candida la alegerile prezidențiale de pe 4 mai. 18:15 Anamaria Gavrilă a ajuns la sediu

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 49 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 25 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum o ora
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 54 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum 2 ore
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 3 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°