Electrica Furnizare a preluat contractul deţinut de Electrica, care l-a reziliat în urmă cu două zile
Datoriile de peste 100 milioane euro ale companiei din Olt vor rămâne totuşi la Electrica
În urma privatizării Electrica SA, programată pentru toamna acestui an, aceasta se va ocupa numai de citirea contoarelor
Combinatul Oltchim nu a rămas ieri fără energie electrică, aşa cum anunţase încă de luni printr-o adresă remisă Bursei de Valori Bucureşti, contractul de livrare fiind preluat de o filială a Electrica SA, Electrica Furnizare, fără ca această din urmă firmă să preia şi datoriile de peste 100 mil. euro pe care compania din Olt le are în contul electricităţii deja consumate.
Electrica SA a reziliat marţi contractul de furnizare a energiei către Oltchim (OLT) din cauza unor datorii de peste 100 milioane euro.
"Electrica a reziliat marţi contractul cu Oltchim. Combinatul a fost preluat de Electrica Furnizare, filială a Electrica, astfel că nu a fost sistată aprovizionarea acestuia cu energie electrică", au afirmat ieri pentru Mediafax surse din Ministerul Economiei, precizând că datoriile Oltchim în contul energiei electrice consumate vor rămâne la Electrica.
Contactat de Mediafax, directorul general al Oltchim, Constantin Roibu, s-a limitat să declare doar că alimentarea cu energie electrică a companiei nu a fost oprită. Reprezentanţii Electrica nu au putut fi contactaţi pentru declaraţii.
Contractul de livrare a electricităţii dintre Electrica şi Oltchim a fost semnat în 2008, pentru o perioadă nedeterminată.
Livrările de energie au fost reduse de săptămâna trecută
Furnizorul de energie Electrica SA a redus săptămâna trecută livrările către Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), ca urmare a neîncasării unor datorii de peste 100 milioane euro, somând combinatul chimic să achite restanţele până miercuri, î