Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 100 de elevi ajutaţi prin Şcoala Christiana

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 19 ianuarie 2012 ·

A început semestrul II pentru cei peste 100 de elevi ai Şcolii Christiana din Cluj-Napoca. Activităţile săptămânale ale proiectului constau în două zile de cursuri şi meditaţii şi trei zile de pregătire practică şi activităţi recreative.

În acest an şcolar, în Școala Christiana sunt înscriși 19 copii care au abandonat şcoala și încă 115 copii, care primesc sprijini material, pentru a preveni situația abandonului şcolar. Noutatea pentru acest an şcolar constă în proiectul de burse şcolare prin conducerea școlii încearcă să-i sprijine pe elevii care merg la şcoală şi care provin din familii cu nevoi speciale şi care nu pot să asigure necesarul material elevilor pentru a continua cursurile şcolare.. Pe lângă Proiectul Şcolii Christiana, coordonată de Pr. Claudiu Precup, în cadrul Centrului „Sfântul Vasile cel Mare” al Asociaţiei Christiana, mai sunt în derulare încă patru proiecte: un proiect de meditaţii şcolare, adresat copiilor din Cartierul Mănăştur, prin care sunt organizate activităţi de meditaţii şi suport educativ pentru copiii; un Centru comunitar pentru tineret, prin care le sunt oferite activități recreative copiilor din cartier. Alături de aceste activități destinate, în mod special, tinerilor în complexul Școlii Christiana mai funcționează şi o cantină socială, unde iau zilnic o masă caldă 70 de persoane nevoiaşe şi un proiect, prin care sunt împărţite alimente de bază familiilor care nu pot să-şi asigure necesarul de hrană zilnic.

Şcoala socială Christiana a fost înfiinţată în anul 1996 şi îşi desfăşoară activitatea sub patronajul Arhiepiscopiei Clujului.

A început semestrul II pentru cei peste 100 de elevi ai Şcolii Christiana din Cluj-Napoca. Activităţile săptămânale ale proiectului constau în două zile de cursuri şi meditaţii şi trei zile de pregătire practică şi activităţi recreative.

În acest an şcolar, în Șc

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 21 minute
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

China ar putea incita Rusia să atace țări NATO, afirmă Mark Rutte / El indică două măsuri necesare pentru a-i descuraja pe ruși și chinezi

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, afirmă într-un interviu acordat New York Times cum China ar putea împinge Rusia să atace ţările NATO, cu scopul de a abate atenţia blocului din zona regiunii I

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum o ora
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°