Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un film despre primul miting real pe TVR

Publicat in Ziua Veche, joi 19 ianuarie 2012 ·

Joi, în seara zilei în care România e scena a două mitinguri – unul al celor cu carnet de partid, altul al celor care s-au săturat de politică – TVR a programat de la ora 22.10 un documentar-şcoală: “Se ridică ceaţa”, un film al lui Cornel Mihalache despre evenimentele din 12 ianuarie 1990, scrie Adrian Pătruşcă pe evz.ro.

Pentru cei care nu îşi mai amintesc, ziua fusese declarată una de doliu naţional pentru morţii de dinainte şi de după 22 decembrie 1989. Ai lui Ceaușescu și ai lui Iliescu. Dar evenimentele iau rapid o turnură spectaculoasă: comemorarea se transformă într-un uriaş miting spontan. O mulţime impresionantă de oameni se adună în Piaţa Victoriei, în faţa clădirii guvernului, cerând scoaterea în afara legii a Partidului Comunist şi reintroducerea pedepsei cu moartea pentru vinovaţii de crimele din decembrie.

Este prima mişcare de protest faţă de puterea nou instalată. Ea va însemna startul unui lung şir de demonstraţii – împotriva cărora puterea va organiza contramanifestaţii, diversiuni şi mineriade – şi care va duce la fenomenul unic şi irepetabil al Pieţei Universităţii. Prima manevră murdară a puterii s-a produs chiar în acea zi de 12 ianuarie: TVR nu a transmis mitingul pe motiv că ar fi fost… ceaţă. Deşi cerul era senin şi condiţiile meteorologice, optime.

TVR era singura televiziune din România, iar puterea fesenistă s-a folosit mult timp de acest monopol pentru a manipula populaţia. Lipsa unor surse alternative de informare s-a văzut la alegerile din mai 1990, când FSN a câştigat cu 67%, iar Iliescu cu 85%.

În condiţiile protestelor de azi, vizionarea documentarului lui Cornel Mihalache, de astăzi,de la ora 22.10, pe TVR 1 este obligatorie, mai scrie Adrian Pătruşcă.

Joi, în seara zilei în care România e scena a două mitinguri – unul al celor cu carnet de partid, altul al celor care s-au săturat de politică – TVR a p

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Ilie Bolojan, despre canalul de comunicare al României cu SUA: „Pentru ca el să aibă rezultate, ar trebui ca nicio parte să nu îl torpileze”

HotNews acum 14 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat marți, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că România are canale de comunicare cu Statele Unite, care „pot fi îmbunătățite”, și că dialogul cu administrația Trump „trebuie să fie o constantă

Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte

News.ro acum 40 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

Ilie Bolojan, despre Dragoș Sprînceană: „Politica se face de către persoanele care sunt mandatate în acest sens”

Gandul acum o ora
„Politica se face de către persoanele care sunt mandatate în acest sens”, declară marți președintele interimar al României, Ilie Bolojan, în cadrul unei conferințe de presă, după ce a fost întrebat despre afirmațiile recente ale lui Dragoș Sprîncean

Cel puţin 15 morţi după ce s-a prăbuşit acoperişul unui club de noapte în Santo Domingo. Printre zecile de răniţi se numără şi un artist local de merengue - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 15 persoane au murit şi peste 100 au fost rănite după ce acoperişul clubului de noapte „Jet Set” din Santo Domingo, capitala Republicii Dominicane, s-a prăbuşit în primele ore ale zilei de marţi, a anunţat directorul Centrului dominican pe

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 2 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 4 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Noi prevederi privind selecţia şi mandatul administratorilor companiilor publice – Selecţia se face în cel mult 150 de zile, membrii CA nu pot fi angajaţi ai societăţilor / Conducerile trebuie să aibă studii superioare / Salarii fixe plus o indemnizaţie

News.ro acum o ora
Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, noi prevederi privind selecţia şi mandatul administratorilor companiilor publice. Procedura de selecţie a membrilor consiliilor de administraţie (CA) şi a consiliilor de supraveghere (CS) trebuie finalizată î

MAE Atenționare de călătorie pentru Filipine - Erupția vulcanului Kanlaon

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, o erupție a vulcanului

Ministerul Muncii anunţă că pensiile, alocaţiile şi ajutoarele sociale ajung la beneficiari înainte de sărbători / CALENDARUL

News.ro acum 4 ore
Ministerul Muncii anunţă, marţi, că pensiile, alocaţiile şi ajutoarele sociale ajung la beneficiari înainte de sărbători, astfel încât toată lumea să aibă resursele necesare pentru a se pregăti. ”Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile, pensiile şi

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 5 ore
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

Vremea

București
acum

10°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/9°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

2°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-1°/6°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

10°
mar.

-2°/10°
mie.

-0°/11°
joi

2°/10°
vin.

-0°/11°