Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat miercuri seara că va fi păstrat cât va fi nevoie Codul Albastru de alertă, instituit după violenţele înregistrate duminică noaptea în Capitală.
Aflat în Piaţa Universităţii, la proteste, ministrul a fost întrebat cât va fi menţinută alerta de Cod Albastru. "Cât va fi nevoie", a fost răspunsul lui Igaş.
Ministrul de Interne, Traian Igaş, a declarat, din Piaţa Universităţii, că respectă fiecare cetăţean care protestează civilizat şi spiritual este alături de ei. Vezi aici detalii!
Ministerul Administraţiei şi Internelor a instituit Codul Albastru, ceea ce înseamnă un nivel moderat de alertă, asigurarea pazei la instituţiile publice, menţinerea la serviciu a unui sfert din personal, dar nu şi sporirea efectivelor.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Marius Militaru a precizat că, pe o scară de la unu la patru, Codul Albastru este la nivelul doi. "Este nivelul moderat de alertare, care reprezintă măsura preventivă venită să asigure capacitatea de reacţie în cazul în care comandatul de dispozitiv dispune intervenţia dacă situaţia o impune", a spus Marius Militaru, citat de Mediafax.
El a mai precizat că acest nivel de alertare a fost instituit de luni, dar Codul Albastru nu înseamnă sporirea efectivelor, ci că o pătrime din personal trebuie să se afle la serviciu.