Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea migraţie de la Victoriei la Universitate

Publicat in Adevarul, joi 19 ianuarie 2012 · · ·

Militanţii Uniunii Social-Liberale (USL) au reuşit să părăsească zona autorizată pentru proteste în faţa Guvernului. Aceştia au plecat în Piaţa Universităţii în grupuri mici fără a scanda împotriva Puterii.

Cele mai negre temeri ale autorităţilor s-au adeverit. În Piaţa Universităţii şi-au făcut apariţia, ieri după-amiază, şi manifestanţi din provincie, veniţi, iniţial, în Capitală pentru mitingul organizat de USL în Piaţa Victoriei. Deşi erau autorizaţi doar pentru a protesta în faţa sediului Guvernului, zeci de manifestanţi, organizaţi în grupuri mici, pentru a nu atrage atenţia jandarmilor, s-au strecurat discret în Piaţa Universităţii. Cei mai numeroşi erau militanţii USL din judeţele Constanţa şi Argeş.

Aceştia purtau şi pancarte: „Piteştiul e cu voi" sau „Constanţa cere demisia Guvernului şi a lui Băsescu". Manifestanţii au evitat să scandeze lozinci pro-USL pentru a nu fi identificaţi ca manifestanţi din Piaţa Victoriei şi să nu fie respinşi de cei care de şapte zile scandează împotriva întregii clase politice. În cele din urmă, la ora 18.45, cei care au protestat în Piaţa Victoriei au forţat gzardurile de protecţie ale jandarmilor şi au ajuns la Universitate, unde au fost primiţi cu ostilitate de manifestanţii de acolo. Jandarmii au făcut un cordon între cele două tabere, pentru a evita ciocnirile.

Ludovic Orban, înjurat din nou

În Piaţa Universităţii a ajuns şi un grup de protestatari condus de liderul liberal Ludovic Orban. Acesta scanda, alături de protestatari, „Jos Băsescu", dar a fost huiduit din nou şi înjurat de manifestanţi. Circulaţia în Piaţa Universităţii, pe sensul dinspre Universitate spre Romană, a fost blocată de protestatari. Forţele de ordine au făcut un cordon pentru a nu le permite să blocheze mai departe traficul.

Mai mulţi bărbaţi din Constanţa au recunoscut că au fost aduşi la Bucureşti de oa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 36 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 38 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 46 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°