# Ilie Stan mizează pe o tactică atipică pentru roş-albaştri, dar care i-a adus ultimul titlu lui Dinamo # În afara fundaşilor, Bourceanu va fi singurul defensiv din echipă, iar cei 4 mijlocaşi vor fi dispuşi în romb, renunţîndu-se, după mai bine de 10 ani, la regula cu doi închizători Steaua pragmatică şi speculativă devine istorie. Cel puţin aşa vrea Ilie Stan. Antrenorul a pregătit un sistem, o tactică şi un stil diferite de cele abordate de roş-albaştri în ultimii ani. Sezoane care le-au adus şi rezultate mari, dar şi destule decepţii. În ce constă schimbarea?
Mai mulţi jucători de atac, mai puţini apărători, adică un închizător în minus. Bourceanu rămîne singurul "de gardă" în faţa fundaşilor şi un mijlocaş se va afla în faţa lui, nu lîngă el. În mod normal, Tiberiu Bălan va fi play-makerul în retur. Steliştii sînt mulţumiţi de cum se prezintă fostul mijlocaş de la Rapid şi de la Sportul, mai ales că dubiile în privinţa lui erau legate de pregătirea fizică, nu de calităţile tehnice. Prepeliţă şi Răduţ sînt alte soluţii pentru această poziţie.
În afara aşezării, inclusiv profilul jucătorilor îndeamnă la atac. "Meciul cu CFR Cluj e de referinţă. Vreau ca toate adversarele din retur să arunce mingea în tribună, disperate", plănuieşte Stan. Pe dreapta, în linia mediană, e Chipciu, singurul om din lot care nu are o concurenţă clară. În trecut, postul lui era ocupat de Nicoliţă, un fotbalist mai degrabă defensiv, în ciuda statutului de om de atac pe care-l ocupa.
"Tiki-taka Barcelona" anunţată de Becali n-o să se regăsească pe teren, fiindcă Ilie nu e adeptul posesiei cu orice preţ, ci al atacurilor. "Victoria Brăneşti avea o viteză de joc dintre cele mai bune din România! Cu Steaua pot să fac mai mult", crede el. Iar despre riscul să fie surprins din cauza stilului riscant şi spectaculos comentează: "Am putea pierde un meci, O