Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Partidul Socialiştilor Europeni: Somăm Guvernul român să organizeze cât mai repede alegeri libere şi corecte!

Publicat in Antena 3, joi 19 ianuarie 2012 ·

Preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, Serghei Stanişev, cere Guvernului român respectarea standardelor democratice. Mai mult, politicianul "somează" autorităţile din România să respecte sistemul care permite organizarea unor alegeri libere şi corecte cu cea mai apropiată ocazie.

"În calitate de lider al Partidului Socialiştilor Europeni (PES), cer Guvernului român să respecte standardele democratice de bază şi îi somez pe guvernanţi să respecte sistemul care permite organizarea unor alegeri libere şi corecte cu cea mai apropiată ocazie", se arată într-o declaraţie a noului preşedinte al Partidului Socialist European, Serghei Stanişev, remisă Mediafax.

În semn de solidaritate cu Partidul Social Democrat şi "cu miile de români curajoşi care au protestat în stradă", PES doreşte să îşi exprime dezaprobarea faţă de "continua eroziune a standardelor democratice provocate de Guvernul PDL".

Potrivit liderului socialiştilor europeni, "protestele au fost stârnite de revolta legitimă împotriva privatizării sistemului român de sănătate, dar acum manifestaţiile vizează într-o măsură egală atât sănătatea naţiunii, cât şi sistemul de sănătate".

"România a fost victima unei distrugeri graduale şi sistematice a instituţiilor şi mecanismelor democratice, într-o manieră izbitor de similară cu cea a Ungariei. Preşedintele Traian Băsescu nu şi-a respectat jurământul constituţional de păstrare a neutralităţii politice. Guvernul urmează într-un mod timid încercările sale de a oprima balansul democratic", susţine Stanişev.

Citiţi şi:

Protestatarii au ajuns în Bucureşti! Peste 10.000 de oameni vor participa la mitingul USL. Piaţa Victoriei va fi inima protestelor

Preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, Serghei Stanişev, cere Guvernului român respectarea standardelor democratice

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 5 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum o ora
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 3 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Incendiu într-o cameră a unui centru de educaţie incluzivă din Tg Jiu / 9 copii s-au autoevacuat

News.ro acum 27 minute
Pompierii din Gorj intervin, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-o cameră a unui centru de educaţie incluzivă din Tg Jiu. ”Incendiu într-o camera la centru de educaţie incluzivă situat pe str. Dumbravă din mun. Tg Jiu.

Adrian Câciu: România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027 / Avem încă de recuperat pe Programele Regionale

News.ro acum 39 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat, vineri, seară, că România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, gradul de absorbţie fiind în media eu

Nancy Pelosi, fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, a fost spitalizată în timp ce se afla într-o delegaţie oficială în Luxemburg

Adevarul acum o ora
Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spitalul din Luxemburg după ce „a suferit un traumatism în timpul unui angajament oficial”, potrivit unei declaraţii emise vineri de bir

Tiraspolul cere Chișinăului un acord comun către Rusia și Ucraina pentru tranzitul gazelor

Ziare.com acum 17 minute
Autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol propun Chişinăului să facă o solicitare comună către Federaţia Rusă şi Ucraina pentru asigurarea tranzitului gazului rusesc pentru regiunea transnistreană, care riscă să aibă livrările de la Gazprom sistate,

Un muzician celebru a fost nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada a refuzat să-i acorde violoncelului său preţios un loc în avion

News.ro acum 58 minute
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Omul de afaceri Dragoş Săvulescu, la un pas să scape de închisoare. Ce au decis judecătorii

Ziare.com acum 34 minute
Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis vineri, 13 decembrie, o contestaţie la executare depusă de omul de afaceri Dragoş Săvulescu şi au anulat condamnarea de cinci ani şi jumătate primită în dosarul retrocedărilor de terenuri din Mamai

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum 2 ore
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
Iasi
acum

-3°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/4°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

-3°
vin.

-3°/5°
sâm.

-1°/6°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
Timisoara
acum

vin.

2°/4°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°