Gerul, lapoviţa şi viscolul nu i-a ţinut pe "durii" protestatarilor din Oradea departe de Piaţa Unirii nici joi seară, în a şasea zi de mitinguri neautorizate.
Circa 100 de persoane au fost prezente încă de la ora 18 fix în faţa statuii lui Mihai Viteazul, pentru a manifesta împotriva, practic, a orice, dar mai ales a preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Emil Boc şi întregului Guvern, precum şi contra PDL.
Adunare pestriţă
"Băsescule, fii bărbat, nu o glugă de că...at!", "Vrem să muncim, nu să cerşim!", "Jos dictatorul! Jos clanul Băsescu!", "Aţi uitat jurământul Aşa să ne ajute Dumnezeu!", "Om hain la suflet, unde-ţi este mila când ne vezi povara, când îţi vezi poporul trist şi-nlăcrimat, cum l-ai fi privit pe Ştefan de-ar fi înviat?", "Nu ne închide gura când noi vorbim în cor, ca lege să ai vocea acestui popor!" - au fost sloganuri scrise pe pancarte, alternate însă cu scandări mai puţin ortodoxe, gen "Băsescu şi curva lui să se ducă dracului!".
Chiar dacă în primul rând al protestatarilor au stat, la fel ca în serile trecute, Nicolae Bochiş, membru al asociaţiei revoluţionarilor orădeni din 1989 (cu eşarfă tricoloră ca de primar), şi Aurel Flonta, preşedintele unei fundaţii al cărei scop declarat este întărirea legăturilor culturale cu Franţa, nu aceştia au fost liderii manifestaţiei, ci un grup de circa zece membri ai galeriei FC Bihor, care au scandat pe ritmurile din stadioane ba "Anticipateeee! Vrem anticipateeee!", ba "PDL şi USL, aceeaşi mizerieeee!", "Aleee, aleee, du-te, du-te, Băsesculeeee!".
De altfel, cei ce se declarau suporterii FC Bihor au şi atârnat pe soclul statuii un cearşaf pe care scria "Ultraşii, oameni cu drepturi".
Jos prefectul!
Manifestanţii au cerut, pentru prima oară, pe lângă demisia preşedintelui şi a Guvernului, şi pe cea a prefectului Gavrilă Ghilea, despre care au spus că a jignit sup