Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Şcoli-model“ cu veceu în curte şi sobe în clase

Publicat in Adevarul, joi 19 ianuarie 2012 ·

50 de copii din Grigoreşti, Sângerei, vin de o săptămână cu un autobuz nou la gimnaziul de circumscripţie din Alexăndreni, unde au trecut după ce a fost închisă instituţia din localitatea lor. Condiţiile din satul vecin, aflat la trei kilometri, lasă de dorit, însă autorităţile promit că până în luna septembrie totul va fi ca la carte.

De la 1 septembrie 2011, şcoala primară din Grigoreşti a fost închisă, ca urmare a optimizării din Învăţământ. Ministerul Educaţiei a hotărât ca gimnaziul din Alexăndreni, cel mai mare din zonă, în care pot încăpea 640 de elevi, să devină de circumscripţie. Chiar şi împreună cu elevii din Grigoreşti, aici învaţă în prezent 130 de persoane.

"Stau ca în frigider şase lecţii"

Instituţia are laboratoare de fizică, chimie, biologie şi informatică. Sunt profesori pentru toate disciplinele, în afară de educaţia tehnologică.

În blocul cu trei etaje sunt 28 de săli de studii. Ore se fac numai în 11. Deoarece sistemul de încălzire nu funcţionează de câţiva ani, în clase au fost construite sobe în care se face focul cu lemne şi cărbuni. Pe coridoare, la cantină şi în sala de sport este însă frig de crapă pietrele. „Îi pun pe elevi să alerge timp de 45 de minute, să nu îngheţe. Mai rău e pentru mine, stau ca în frigider şase lecţii", spune Sergiu Rotarciuc, profesor de educaţie fizică. Totuşi, e fericit că de la anul şcoala va avea încălzire centralizată. În plus, Consiliul raional i-a promis 300.000 de lei pentru reparaţia capitală a sălii de sport.

BALOŢII DE PAIE SUNT SALVAREA

De iarna viitoare va fi încălzit întregul bloc de studii. „Am câştigat un proiect în valoare de 1,17 milioane de lei pentru un sistem pe bază de biomasă. Vom folosi baloţi de paie", a spus Raisa Mereuţă, directoarea gimnaziului din Alexăndreni.

Elevii, ieşiţi în pauze, nu simt frigul de pe coridoare. Se grăbesc afară să se bucure de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția MAE după ce FSB a anunțat că a reținut un român pentru spionaj în favoarea Kievului

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe a precizat vineri că românul despre care FSB a anunțat că l-a reținut într-un caz de spionaj în favoarea Ucrainei este, de fapt, un cetățean despre care autoritățile au comunicat deja în luna decembrie 2024, demersul Mo

Prima reacție a Curții de Apel Ploiești a cărui judecător a decis suspendarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor

HotNews acum 45 minute
Curtea de Apel Ploiești iese public vineri cu precizări despre decizia suspendării hotărârii Curţii Constituţionale care viza anularea scrutinului prezidenţial și spune câte căi de atac și câte dosare au fost înregistrate. Hotărârea dată pe 24 april

Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 26 aprilie – 2 mai 2025

Libertatea acum 3 ore
Citește Horoscop săptămânal Rac. Previziuni pentru perioada 26 aprilie – 2 mai 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Rac. Între 26 și 27 aprilie dimineața, activism soc

Cod galben de ploi puternice, vijelii și căderi de grindină. Vreme rea în aproape toată țara

Adevarul acum 26 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil până vineri, 25 aprilie, ora 21:00, în mai multe zone din țară.

Un general rus, Iaroslav Moskalik, adjunctul şefului Direcţiei Generale Operaţionale a Statului Major, ucis în explozia unei maşini la Balaşiha, la est de Moscova

News.ro acum 2 ore
Un general rus a fost ucis vineri, în apropiere de Moscova, în explozia unei maşini, anunţă Comitetul rus de anchetă, relatează AFP. Comitetul rus de anchetă anună că a deschis o anchetă cu privire la ”crimă” după acest incident, cauzat de ”detonare

Decizia judecătorului de la Ploiești, atacată de Curtea Constituțională

HotNews acum 2 ore
Recursul depus de Curtea Constituțională la decizia magistratului din Ploiești de desființare a hotărârii CCR de anulare a alegerilor apare pe portalul portal.just.ro și a fost înregistrat vineri, 25 aprilie. Recursul se va judeca la Înalta Curte de

Ilie Bolojan: Marcăm 20 de ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană - o oportunitate să recunoaştem beneficiile apartenenţei la UE şi să ne concentrăm pe consolidarea acestui parcurs

News.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar Iliew Bolojan a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, apreciind că momentul ne oferă oportunitatea de a recunoaşte beneficiile aparten

Două tramvaie, implicate într-un accident în Bucureşti

News.ro acum 4 ore
Două tramvaie au fost implicate, vineri, într-un accident rutier în Bucureşti, în Piaţa Eroii Revoluţiei, dar nu au fost persoane rănite. ”La data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 09:20, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la f

UEFA a organizat primul simpozion dedicat VAR: „Punem bazele unui sistem unificat în Europa”

News.ro acum 2 ore
UEFA a găzduit la Lisabona primul simpozion dedicat tehnologiei VAR – un eveniment care a reunit, pentru prima dată, toţi factorii de decizie importanţi din fotbalul european în jurul unei teme esenţiale: unificarea şi îmbunătăţirea sistemului de ar

TikTok, MIȘCARE importantă înaintea alegerilor din România. Platforma lansează Centrul Electoral: „Provocări urgente”

Gandul acum o ora
TikTok anunță o serie de actualizări care consolidează activitatea continuă de a proteja platforma și de a conecta comunitatea la informații despre alegeri de încredere. Oficialii platformei susțin că, în perioadele electorale, TikTok lucrează conti

Vremea

București
acum

26°
vin.

10°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/16°
lun.

6°/16°
Iasi
acum

27°
vin.

12°/27°
sâm.

9°/18°
dum.

5°/15°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

25°
vin.

9°/25°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
Timisoara
acum

24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

10°/19°