Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta lansează un apel la calm pe Facebook

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 19 ianuarie 2012 ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, lansează la adresa participanţilor la mitingul organizat de Uniunea Social Liberală (USL) un apel la calm, pe Facebook, informează un comunicat al biroului de presă al PSD, citat de Agerpres. Sursa: VLAD STĂNESCU

''Fac un apel către toţi cei care au fost la mitingul organizat de USL să evite orice provocare! Ne solidarizăm cu cei din Piaţa Universităţii, dar fără violenţe, fără provocări. Rog şi autorităţile să îşi reconfigureze dispozitivul, pentru a-i proteja pe manifestanţi. Nu vrem violenţe, ci vrem păstrarea ordinii publice. Ar fi păcat ca protestele să degenereze, mai ales după aceste zile minunate, în care românii au demonstrat paşnic'', transmite liderul social-democrat demonstranţilor din Capitală.

Un grup compact de peste o mie de participanți la mitingul organizat de USL s-a alăturat manifestanţilor din Piaţa Universităţii, după ce poliţia a încercat să-i împiedice să pătrundă în zonă.

Manifestanţii au blocat carosabilul şi s-au alăturat protestatarilor aflați deja în Piaţa Universităţii.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vești proaste pentru Călin Georgescu! Procurorii extind urmărirea penală pe numele său

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu a ajuns marți la Parchetul General, unde procurorii îl vor anunța că s-a extins urmărirea penală pe numele lui. Măsura ar urma să fie luată după ce Georgescu a reprodus la un post de televi

Turist străin mușcat de urs pe Transfăgărășan, în zona Hotelului Posada! Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

Ziua Constanta acum 2 ore
Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat a fost solicitat în cursul zilei de azi, 27 mai, să intervină în comuna Arefu, pe Transfăgărășan, în zona Hotelului Posada, unde un turist de cetățenie străină a fost mușcat de mână de un urs, potrivit prime

Cod roșu de inundații în județele Harghita, Braşov şi Covasna. Zeci de persoane evacuate preventiv

Libertatea acum 6 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o nouă avertizare de cod roșu de inundații pentru județele Harghita, Brașov și Covasna, valabilă până marți la prânz. Situația este gravă în județul Covasna, unde zeci de perso

Ursula von der Leyen l-a sunat pe Nicușor Dan. „Asta este munca nobilă pe care vreau să o facem împreună”

HotNews acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a felicitat marţi, într-o discuție la telefon, pe Nicuşor Dan pentru învestirea în funcţia de preşedinte al României. „L-am felicitat la telefon pe Nicuşor Dan”, a scris Ursula von der Leyen, pe

Președintele Consiliului Fiscal: Deficitul este ca o cangrenă. Nu se rezolvă doar prin tăiere de cheltuieli, nu putem evita unele creşteri de taxe şi impozite

G4Media acum o ora
Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a declarat, marţi, că deficitul bugetar este „ca o cangrenă pentru trupul economiei şi societăţii româneşti” şi este o iluzie că o corecţie a sa se poate face numai pe partea de cheltuieli, menţionând

Nicușor Dan a convocat pentru miercuri consultări cu partidele. Programul oficial anunțat de Administrația Prezidențială

HotNews acum 2 ore
Consultările vor începe de la ora 09.00 cu delegația PSD și se vor întinde până la ora 19.00 când au fost invitați la Palatul Cotroceni parlamentarii neafiliați, potrivit programului oficial prezentat de către Administrația Prezidențială. A doua zi

Kremlinul acuză Europa de „participare indirectă la războiul împotriva Rusiei”

Adevarul acum 57 minute
Kremlinul acuză țările europene că sprijină indirect Ucraina în războiul împotriva Rusiei, prin furnizarea de armament și posibilitatea trimiterii de trupe, afirmând că aceste acțiuni nu ajută la încheierea pașnică a conflictului.

Elena Udrea scapă de aproape opt luni de închisoare din pedeapsa pe care o mai are de executat

Adevarul acum 38 minute
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea scapă de aproape opt luni de închisoare din pedeapsa care i-a mai rămas de executat în urma formulării contestaţiei la executare.

Ministrul Educației, verdict dur pentru învățământul liceal: Suntem în Epoca de piatră, nici măcar în Evul Mediu

HotNews acum 3 ore
România se află în Epoca de piatră, ‘nici măcar’ în Evul Mediu în zona de învățământ liceal, a susținut, marți, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, la lansarea raportului OCDE ‘Educație și competențe în România – evaluarea OCDE a politi

Președintele USR despre negocierile pentru noul guvern: Nu ne agățăm de posturi, pentru noi este importantă agenda de reformă a președintelui

Press Alert acum 2 ore
Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, a anunțat marți care este poziția partidului său privitor la măsurile de reformă și la formarea unui nou guvern. Dominic Fritz a spus marți că nu crede că majorarea taxelor reprezintă o soluție. „Sunt în

Vremea

București
acum

18°
mar.

12°/19°
mie.

12°/16°
joi

14°/23°
vin.

14°/17°
Iasi
acum

14°
mar.

13°/16°
mie.

13°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/17°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

11°/21°
mie.

11°/17°
joi

11°/15°
vin.

9°/17°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

13°/17°
vin.

10°/21°