Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu rămâne la Cesena

Publicat in Jurnalul, joi 19 ianuarie 2012 ·

La trei zile după ce a fost desemnat jucătorul etapei în Italia, la capătul unei prestaţii extraordinare contra celor de la Novara, în care a marcat două goluri şi a pasat decisiv la cel de-al treilea, Adrian Mutu a revenit în atenţia presei din Peninsulă. Acesta a acordat ieri un interviu larg pentru Corriere dello Sport, în care a vorbit despre viitorul său la Cesena, spunând că doreşte să-şi ducă la final contractul semnat pe doi în vara trecută.

Deocamdată, formaţia sa se află pe primul loc retrogradabil, cu 15 puncte în 18 meciuri, dar Mutu crede că poate produce surpriza chiar în etapa următoare, în deplasarea de la AS Roma. „La Cesena este un grup unit, şi asta i se datorează antrenorului. Simt responsabilitatea de a fi unul dintre jucătorii cu experienţă şi cred că pot să-i ajut pe cei tineri. Avem nevoie de o victorie în deplasare, şi sâmbătă, la Roma, putem obţine un succes. Chiar dacă unii pot crede că ne facem singuri curaj, nimic cu e imposibil, mai ales că noi ştim că Cesena merită să rămână în Serie A.

Eu unul mă simt foarte bine şi vreau să rămân până la finalul contractului”, a spus Mutu. Fotbalistul a recunoscut că în trecut a fost aproape în mai multe rânduri să semneze chiar cu adversara din week-end-ul următor: „Am fost aproape să ajung la Roma, dar nu-mi pare rău, deoa­re­ce am fost fericit să joc la Fiorentina, unde m-am simţit excelent. Şi Ro­ma este o echipă mare, iar Totti, care a fost cel care m-a chemat de mai multe ori acolo ca să jucăm împreună, rămâne un fotbalist pe care îl apreciez mult. Dar sâmbătă vreau să câştigăm cu orice preţ. Roma este fa­vorită pe hârtie, însă pe teren plecăm din poziţii egale.”

La trei zile după ce a fost desemnat jucătorul etapei în Italia, la capătul unei prestaţii extraordinare contra celor de la Novara, în care a marcat două goluri şi a pasat decisiv la cel de-al treilea, Adrian Mutu a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer, în continuarea Summitului găzduit la Londra în data

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

15°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°