Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-a omorât soţia, apoi s-a dus să bea

Publicat in Adevarul, joi 19 ianuarie 2012 ·

Era supărat că femeia consumase alcool. Aurel Popescu din Mihai Bravu a strâns-o de gât pe soţia sa, după care i-a aplicat 36 de lovituri cu palmele şi pumnii peste faţă şi cap. Femeia s-a dezechilibrat, s-a lovit de comodă şi a murit.

Fapta s-a petrecut chiar în prima zi de Crăciun. În urma conflictului femeia şi-a pierdut cunoştinţa. După bătaie Aurel Popescu a plecat în bucătărie, unde a consumat băuturi alcoolice. A revenit, mai târziu, în camera în care o lăsase pe soţia sa, a constatat că aceasta se afla în stare de inconştienţă. Inculpatul a anunţat Serviciul de Urgenţă 112, însă cadrele medicale sosite la faţa locului cu ambulanţa, cu toate că au efectuat manevre de resuscitare a victimei, nu au mai putut decât să constate decesul acesteia.

„Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore de câtre procuror, iar în cursul zilei de 2 decembrie 2011 a fost prezentat Tribunalului Tulcea cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 29 de zile, dată de la care cercetările s-au desfăşurat cu inculpatul în stare de arest preventiv. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor calificat este închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi“, spune procuror Laura Subţirelu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Bărbatul a fost trimis în judecată pentru omor calificat. Dosarul se judecă la Tribunalul Tulcea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 52 minute
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 2 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum o ora
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Militari americani, la un exerciţiu de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acţiune, în România

News.ro acum o ora
Militari americani participă, în această perioadă, în România la exerciţiul de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acţiune ”Southern Shield”. ”Statele Unite ale Americii şi NATO sunt ferm angajate în apărarea spaţiului aerian al României”, a decla

Mirosul de marijuana îi deranjează piloții de F1 la Marele Premiu din Las Vegas / Perez: „Pe pistă este extrem de puternic, îl poți mirosi peste tot” / ”Dacă ne-ar testa antidrog pe noi, piloții, am fi depistați pozitiv, jur”

G4Media acum o ora
Piloții Red Bull și Williams au semnalat problema mirosului de marijuana, care se simte peste tot în zona în care se desfășoare Marele Premiu din Las Vegas, scrie Corriere della Sera. Aici, în Nevada, marijuana este legală Sergio Perez, pilotul mexi

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 3 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°